Ligia Deca, consilier prezidențial a fost votată în conducerea PNL să preia portofoliul Ministerului Educației

Consilierul prezidenţial Ligia Deca a fost votată de PNL pentru a prelua Ministerul Educației, au precizat surse politice pentru Ecopolitic.ro. Doi liberali s-au abținut la vot, Florin Cîțu și Florin Roman. Ea a fost prezentă la ședința conducerii PNL. 

Consilierul prezidenţial Ligia Deca era favorită pentru a fi propusă luni de conducerea PNL în funcţia de ministru al Educaţiei, pe lista scurtă a PNL regăsindu-se şi rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea, susţin surse politice pentru News.ro.

Ligia Deca a coordonat proiectul România Educată, asumat de preşedintele Klaus Iohannis.2

Ligia Deca va avea misiunea de a promova legile educaţiei, lansate de fostul ministru Sorin Cîmpeanu şi aflate în dezbatere.

Ligia Deca, 40 de ani, este doctor în ştiinţe politice, titlu acordat în 2016 de Universitatea din Luxemburg, şi absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.

Ligia Deca a colaborat în calitate de expert cu instituţii precum Consiliul Europei şi Comisia Europeană. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experţi „Ştiinţa în educaţie” înfiinţat la iniţiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.
Deca a fost numită Consilier de Stat în iunie 2015, iar în decembrie 2019 a fost numită în funcţia de Consilier al preşedintelui Klaus Iohannis la Departamentul Educaţie şi Cercetare.

Sorin Cîmpeanu a anunţat săptămâna trecută, în contextul acuzaţiilor de plagiat la adresa sa, că a decis, ”din proprie iniţiativă”, să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei. ”A fost o şansă şi o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învăţământ”, a afirmat el. Cîmpeanu s-a descris ca ” omul care construieşte” şi nu unul ”care dărâmă”. ”Proiectele legilor România Educata reprezintă cea mai bună şansă pentru o educaţie aşa cum cred ca ne dorim cu toţii. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educaţie de calitate, vor fi şi mai mulţi oamenii care nu percep conţinuturi şi nu înţeleg adevăratul sens al cuvintelor”, a susţinut el.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că a acceptat demisia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, căruia i-a mulţumit ”pentru colaborarea de până acum”. ”Urmează să ne consultăm în Partidul Naţional Liberal şi în cadrul coaliţiei de guvernare şi să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului preşedinte al României, Klaus Iohannis”, a arătat el.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare