Ligia Deca: În judeţul Argeş va fi construit un campus pentru învăţământ dual, valoarea eligibilă fiind de 25 de milioane de euro

În judeţul Argeş va fi construit un campus pentru învăţământ dual, valoarea eligibilă fiind de 25 de milioane de euro, a declarat luni ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Am început vizita la Liceul Tehnologic de Construcţii de Maşini Mioveni. În Argeş va fi construit un nou campus pentru învăţământ dual. Valoarea eligibilă este de aproape 25 de milioane de euro şi are ca lider de parteneriat Universitatea din Piteşti. Ce este special la acest campus. În primul rând că parteneri sunt şapte instituţii sau unităţi de învăţământ: Universitatea din Piteşti, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, Liceul Tehnologic de Construcţii de Maşini din Mioveni, Liceul Tehnologic Dacia Piteşti, Liceul tehnologic Astra Piteşti, Liceul Tehnologic „Ferdinand I” Curtea de Argeş, şi Liceul Tehnologic Topoloveni”, a spus Deca, într-o conferinţă de presă la Câmpulung.

Ea a amintit că la nivel naţional vor fi realizate 29 de campusuri pentru învăţământ dual.

„Acest campus reprezintă o parte a efortului naţional ca ruta tehnologic duală care formează viitorii meseriaşi şi viitori profesionişti din toate meseriile de care este nevoie în România să redevină o rută de prestigiu. Practic, finanţăm 29 de campusuri integrate duale în întreaga ţară, acoperind toate regiunile de dezvoltare şi facem acest lucru printr-o suplimentare a bugetului alocat. Iniţial era vorba de o ţintă în PNRR de 10 astfel de campusuri. Vom finanţa 29 pentru că din anul şcolar 2029 -2030 ne dorim să avem numai învăţământ dual pe ruta tehnologică, profesională cum o ştim astăzi”, a mai susţinut ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a spus că toate şcolile din judeţul Argeş vor fi digitalizate şi dotate cu laboratoare, săli de sport moderne, ateliere de practică moderne şi chiar cu cabinete de consiliere şcolară.

De asemenea, în apelul de „Şcoli Verzi” judeţul Argeş a depus cinci proiecte.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare