Linia de autobuz 780 va funcţiona marţi, 14 martie 2023, şi miercuri, 15 martie 2023, între orele 9:00 şi 14:22, în locul trenului de aeroport

Linia de autobuz 780 va funcţiona marţi, 14 martie 2023, şi miercuri, 15 martie 2023, între orele 9:00 şi 14:22, în locul trenului de aeroport, făcând legătura între Gara Basarab, Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Otopeni „Henri Coandă”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), transmis luni AGERPRES.

Măsura a fost luată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), ca urmare a suspendării temporare a serviciului feroviar, pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere a căii ferate.

Autobuzele liniei 780 vor opri, pe ambele sensuri, în staţiile: Gara Basarab, Gara de Nord, Clăbucet, Piaţa Presei, Aeroport Băneasa, Institutul Meteorologic, Aleea Privighetorilor, AMCO, Primăria Otopeni, Aeroport Henri Coandă Plecări, Aeroport Henri Coandă Sosiri.

TPBI va dispune reluarea temporară a funcţionării liniei de autobuz 780 ori de câte ori circulaţia trenurilor între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Otopeni „Henri Coandă” este întreruptă.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare