Lista contribuabililor buni-platnici va fi publicată pe portalul ANAF

ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabilor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante.

Condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili la întocmirea listei:
a) sunt depuse, pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
b) au achitate la scadență/termenul de plată prevăzut de lege, obligațiile fiscale principale și accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
c) nu înregistrează obligații bugetare restante la data întocmirii listei.

În categoria contribuabililor care sunt cuprinși în listă fac parte și contribuabilii care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 157 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, inlcusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.
Având în vedere faptul că pentru o parte din obligațiile declarative nu există un termen clar de depunere a declarației (ex. declaraţia de accize se depune la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum, potrivit art. 346 alin. (3) din Codul fiscal – data cunoscută doar de către contribuabil), condiția de declarare se verifică la data întocmirii listei, respectiv dacă până la această dată, sunt depuse toate declarațiile, conform vectorului fiscal, indiferent de termenul legal de declarare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare