Liviu Alexa: După decizia CCR, care instituie „miliţia gândirii”, îmi e frică să mai stau în ţara asta; Începând de sâmbătă, România nu mai e sigură pentru jurnaliştii de investigaţii ca mine. Repet, nu glumesc, nu caut atenţie. Sunt extrem de îngrijorat pentru viitorul meu profesional şi pentru integritatea fizică a familiei mele

„Sâmbătă seara, pe Realitatea Plus, la emisiunea jurnalistului Claudiu Giurgea, am spus CLAR, fără sa mai aştept motivarea sulii, că mi-e frică să mai stau în ţara asta. La câte scriu eu şi mai ales CÂT DE GRELE, sunt candidat sigur la pârnaie într-un Stat Strâmb în care CCR poate decide ce e voie şi ce nu e voie să scoţi pe gură”, scrie jurnalistul Liviu Alexa pe site-ul strictsecret.com

„Nu am bani sa imi iau nu stiu ce proprietate in Dubai, dar pot să stau în chirie în Noua Zeelandî. Sondez cu un avocat, şi pe bune zic asta, nu mă răsfăţ, unde aş putea să primesc azil politic şi pe ce argumente m-aş putea baza în faţa statelor unde aş merge cu solicitarea. Începand de sâmbătă, România nu mai e sigură pentru jurnaliştii de investigaţii ca mine. Repet, nu glumesc, nu caut atentie. Sunt extrem de ingrijorat pentru viitorul meu profesional si pentru integritatea fizica a familiei mele”, adaugă Alexa.

El mai scrie: „Festivalul politicienilor nenorociți care îndrăznesc să folosească mizeria de decizie a CCR de sambătă este și mai trist decât realitatea schimbată de sambătă încoace. Pe popotarul liberal Ciuca l-a apucat curajul despărțirii de PSD și a anunțat că strică coaliția. Dar o strică aruncând praf în ochii românilor la televizor privind într-un prompter și citind penibil și sacadat un text scris de alții făcând din mânuțele grasulii cercuri și apropieri ale degetelor, așa cum l-au învățat consultanții. În fapt, domnul Ciucă nu are de gând să părăsească guvernarea și nici să il trântească pe Ciolacu și asta deoarece liberalii sunt înfipți până în vârful bocancilor în cratițele cu bani publici din ministere.

Având în vedere mesajul combativ” al lui Ciucă, îl rog pe premierul Ciolacu să dispună de urgență demiterea tuturor miniștrilor liberali din Guvern, a secretarilor de stat și sub secretarilor liberali înfipți în ministere, a prefectilor si subprefectilor, a tuturor ciorditorilor liberali care sug din consiliile de administrație indemnizații și moșmondesc licitații trucate pentru partidul liberal. Daca PNL si PSD divorteaza, hai sa avem si partaj.

Cred că sunt doi ani și ceva de când vorbesc mai apăsat decât de obicei despre procurorii frecangii din Parchetul General, ma refer la cei din București, care îngroapă dosare cu distincție aristocratică si, din când în când, și doar când e nevoie, cu mare greu se autosesizează, așa cum au făcut-o în cazul Dianei Sosoaca astăzi pentru declarații antisemite câtă vreme doamna Șoșoacă are un întreg pomelnic de asemenea declarații în trecutul recent. Am tot dat în DNA și DIICOT ca in hoții de cai și am uitat că Parchetul General are de fapt cam aceleași atribuții ca aceste două pachete specializate si că în fapt, Parchetul General a devenit locul în care marile dosare ale României sunt puse la eutanasiere

Diana Sosoaca a dovedit în weekend că e proastă cu spume, ba chiar ne-a dovedit ce președinte inadecvat ar putea fi, adică ar fi putut fi, dacă ar fi fost lăsată să candideze. Când esti candidat ultranaționalist, considerat extremist, izolat de media si de politic in tara ta, să ai norocul chior ca o instituție de anvergură precum CCR să comita asupra ta un abuz inimaginabil și tu, în loc să folosești această oportunitate pentru a te legitima ca “victima a sistemului”, începi să scoți pe gură cuvinte precum “jidani” și să faci apologia mișcării legionare, în loc să te sui pe val și să te duci cu el până la Bruxelles, unde în cuvinte meșteșugite să arăți cu degetul înspre România, să arăți Europei că România s-a transformat într-un stat în care democrația a fost sugrumată, ei bine pentru mine asta e prostie maxima. Diana Sosoaca, esti proasta tare!

Marcel Ciolacu vorbește și el despre reformele care se impun asupra CCR. Târziu, domnule Ciolacu, târziu, mă doare în cot de declarațiile dumitale de premier câtă vreme PSD, în trecutul sau recent în care te-a avut și pe dumneata președinte, a făcut tot ce a putut să burdușească CCR-ul cu politruci susținuți de partidul pe care il conduci.

România ar trebui să intre cu toate instituțiile de forță, cu mintea poporului și cu opinia publică aia elevată în paradigma Coreei de Sud care a ajuns demult la concluzia că nu trebuie să mai existe pe teritoriul său nici un cetățean mai presus de lege și să și aplice acest lucru, motiv pentru care în Coreea de Sud este un fapt absolut normal ca, pentru fapte de corupție, înaltă tradare și alte fapte grave, să poată fi arestați președintele țării, premierul, miniștrii, șefii de servicii secrete, inclusiv miliardari din castele corporatiste. Și noi trebuie să începem să gândim la fel și să începem să arestăm judecători și procurori despre care există dovezi că sunt corupți sau abuzeaza legea, să privim suspendările unui președinte de țară ca pe niște lucruri normale și să ne arestam premierii sau șefii de servicii atunci când calcă pe bec. Degeaba spunem asta dacă nu o facem: nimeni nu e mai presus de lege

Gândiți-va și voi la ăia de la Bruxelles, vorbesc pe bune, ne-au lăsat de aproape un an si jumate fără căpăstru în domeniul Justiției scoțându-ne din monitorizarea aia umilitoare care ne enerva atât de mult și ne făcea să ne simțim un stat de mâna a șaptea. Și ce am făcut noi cu această libertate de a gestiona Justiția? Ne-am bagat pixul in ea! Politicienii noștri au însămantat Justitia cu sperma lor politica, asta după ce că în paralel o babardeau pe ea, pe Justiție, și ăia din serviciile secrete. Incepand de sambata, Bruxelles constată că nu suntem în stare să funcționăm într-un parteneriat corect cu Justiția, că țara noastră tinde mereu sa o politizeze și atunci nu are sens să ne supărăm dacă de la Bruxelles în următoarea perioadă vor veni niște baroase urîte de tot și probabil se va reinstaura mecanismul de monitorizare. Românii nu știu cu vorba bună, ăsta este adevărul, știu numai de baros și de curea, nu respectă nici un fel de regulă de bun simț decât dacă sunt obligați. În anii trecuți, eu mai zbieram când discutam despre controlul Bruxelles-ului asupra justiției din țara noastră, nu mai am niciun comentariu de azi înainte. Merităm ca Bruxelles și Washington să ne facă curat în țară, să dea drumul la dosarele corupților din politică și justiție, din serviciile secrete și din business. Fiindcă noi nu suntem în stare să facem singuri curatenie.

La judecătorii de la CCR s-a “umblat” în două feluri: o parte din juzi au fost inmuiati dinspre politic, adică PSD, cei mai grei din PSD stiau ce i se va intampla Sosoacai, si o parte au fost “fezandati” prin niște facțiuni din serviciile secrete. Ar trebui să vedem niște arestări în acest sens pentru că s-a umblat la VAR-ul Justiției, s-a “umblat” la arbitrajul celui mai important joc în România: jocul electoral.

Mulți se gândeau că ura împotriva PSD. de tipul #ciumarosie se va declanșa clasic, abia în cel de-al doilea tur de scrutin prin mecanismul deja stiut al mesajelor de hate împotriva partidului de sorginte comunistă. Lucrurile astea au funcționat în anii trecuți, nu ar mai fi funcționat în acest moment prin mijloacele clasice de manipulare. Cine a gândit mișcarea asta a văzut mai departe in viitor, a “programat” versiunea updatată a manipulării eficiente, reinstaland in mentalul colectiv, prin mijloace perfide, dar inteligente, ideea că PSD ramane un partid care se comportă totalitar atunci când are pe mînă toate instituțiile. Genial, letal, greu de contracarat pe termen scurt. Tot ce a construit Marcel Ciolacu prin limbajul său politic moderat față de LGBT sau justiție, chinuindu-se sa arate ce reformist e el sau prin participarea penibila la podcasturi cu Măruță ori prin mâncatul de covrigi, s-a dus pe apa vibratorului prin acest malefic scenariu de compromitere a PSD cu manta CCR.

Se discută foarte puțin despre absența la job sambătă seara a viperei Livia Stanciu, judecător al CCR, care ar fi putut să intre în dezbatere prin zoom dacă voia cu adevărat. Nu uitați că Livia Stanciu a fost numită de către Iohannis la CCR, iar eu nu am uitat ca în 2018 Stanciu îi era atât de fidelă lui Klaus încât ar fi fost dispusă să plece din postul de judecător de la CCR doar ca să-i lase Laurei Codruța Kovesi propriul său loc atunci când Codruța nu avea nici o opțiune de continuare a carierei, urmând ca Stanciu să primească la schimb un post de consilier prezidențial.

Presiunile pentru eliminarea Dianei Sosoaca din jocul electoral sunt de acum clare. Dar pe lângă misterul absenței Liviei Stanciu, sunt șocat că presa națională nu vorbește nici o secundă despre amânarea deciziei de sambătă seara în cazul lui Mircea Geoană, o amânare nejustificată cel puțin la acel moment. Există niște ghiduși din PSD si servicii care au pus la cale inclusiv eliminarea lui Geoană din cursa electorală, dar, cand niste ingerasi au aflat, s-au primit niște telefoane atât de fierbinți încât receptoarele le-au explodat în mană sforarilor mai ceva ca pagerele ălora din Hezbollah! Asta înseamnă că intervenția asupra judecătorilor de la CCR a fost dublă. Pe bune că vreau arestări.

E seara. E liniste. Prea liniste. Primul ciclon a fost teapa. Adevaratul Ciclon urmeaza sa vina curand si va zgudui Romania”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare