Liviu Dragnea a avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene

Conform unui comunicat de presă, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-a întâlnit azi, 2 iulie, cu Maros Sefcovic, vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul European al Uniunii pentru Energie. Cei doi au discutat dosarele privind Energia Curată și rolul României în promovarea securității energetice la nivel european.

Președintele Camerei Deputaților a subliniat că sectorul energetic este o temă de interes pentru țara noastră și vom continua, pe perioada deținerii președinției Consiliului UE, avansarea Agendei comune europene privind energia, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii în regiunea noastră.

Liviu Dragnea Comisar Energie”Suntem de acord cu obiectivele energetice pentru 2030, dar trebuie să fim, totuși, realiști – tranziția energetică trebuie să aibă loc etapizat, cu sprijin financiar pentru un mix al surselor de producere a energiei, nu doar pentru energia verde. Tot la capitolul obiective realizabile, ținând cont că avem cel mai mare pachet legislativ care va stabili cadrul pentru perioada post-2020, ar fi util să ne îndreptăm atenția spre cooperarea regională și pe creșterea potențialului de interconectare, pentru a putea duce Europa la următorul nivel.”, a declarat Liviu Dragnea.

Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul European al Uniunii pentru Energie a apreciat pozitiv evoluțiile legislației naționale privind liberalizarea pieței gazelor naturale, accentuând importanța finalizării acestui proces înainte ca România să preia Președinția Consilului UE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare