Președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea a spus că pentru șeful statului Klaus Iohannis deciziile Curții Constituționale sunt facultative, adăugând că „nu avea niciun nu avea niciun fel de motivare constituțională sau legală să blocheze remanierea unui Guvern”.
„Cine face greșeala să aștepte ceva de la Iohannis se păcălește. Când acolo spune „de îndată”, înseamnă în aceeași zi (…) Pentru Klaus Iohannis, deciziile CCR sunt facultative. Oricum nu avea niciun fel de motivare constituțională sau legală să blocheze remanierea unui Guvern. Doar răutatea şi lipsa lui de înţelegere a modului în care trebuie să funcţioneze un stat. Astăzi, Klaus Iohannis trebuia să declare vacante posturile respective și să numească propunerile premierului. Nu s-a întâmplat astăzi? Nu mă puneți să estimez eu când va face și ce va face Klaus Iohannis”, a declarat Liviu Dragnea fiind întrebat ce așteptări are în legătură cu decizia CCR pe conflictul dintre Guvern și Președinție.