Liviu Dragnea: România redevine grânarul Europei! – în doi ani de guvernare PSD suprafața irigată a țării a crescut de patru ori

Liviu Dragnea a vizitat azi unul dintre mai ambițioase proiecte de irigații – amenajarea Gălățui-Călărași, care a fost readusă la viață, după o investiție de 1,5 miliarde de lei și care, acum, asigură apă pentru 75.000 de hectare.

Liderul social-democraților a declarat că ”în doi ani de guvernare PSD suprafața irigată a țării a crescut de patru ori, ajungând la 1,4 milioane de hectare, după investiții susținute, într-un program de anvergură în care s-au alocat peste 1 miliard de euro, până-n 2020.

În plus, guvernarea PSD a asigurat gratuit apa pentru irigații pentru fermierii români, pe o rețea de canale extinsă, care va depăși 1.700 de km.”

  • Mai mult de cât atât, Dragnea a mai precizat că – ”Prin astfel de măsuri, România a devenit prima din Europa la producția de porumb și floarea soarelui și a realizat producții istorice la alte culturi.”

”Astfel România reușește lucruri extraordinare în agricultură. Vom avea cu totii mai multe produse românești pe masă, sănătoase și gustoase. Pentru că România merită mai mult!”, a conchis liderul PSD, Liviu Dragnea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare