Locuințele s-au scumpit cu 7,4% în primul trimestru din acest an

Preţul mediu pe metru pătrat al locuinţelor a urcat în medie cu 7,4% în primul trimestru din acest an, faţă de media ultimelor luni din 2021, potrivit unui comunicat al KIWI Finance, remis, marţi, AGERPRES.

Preţul a avut ca principali vectori de creştere Bucureştiul, alături de Sibiu, Ilfov, Braşov şi Oradea, unde majorarea preţurilor medii din tranzacţii a depăşit 10%, potrivit Indexului imobiliar KIWI Finance, indicele de accesibilitate rămânând la un nivel sustenabil. În fapt, creşterea fiecărui segment în parte (apartamente şi case) a fost de circa 9%-10% în primul trimestru, ea fiind „mascată” de creşterea puternică a ponderii caselor în total vânzări.

Deşi ponderea caselor s-a situat sub 20% în căutările românilor pe platforma Storia.ro, ponderea acestora în tranzacţiile încheiate şi finanţate prin KIWI Finance a fost cu 10 puncte procentuale mai mare (peste 29%), chiar peste ponderea segmentului în ofertele de vânzare (de sub 26%).

În 2021, ponderea caselor în total vânzări a fost de 26%, cu 3 puncte procentuale sub ponderea din primul trimestru din acest an.

Cum casele au un preţ mediu/mp semnificativ mai mic decât în cazul apartamentelor, creşterea importantă a ponderii caselor în total vânzări a tras în jos preţul agregat per total locuinţe, mascând astfel avansul de 9%-10% atât pentru apartamente, cât şi pentru case.

După lansarea din ianuarie 2022 a Indexului imobiliar KIWI Finance, primul indice imobiliar calculat ca preţ mediu pe metru pătrat din tranzacţii finanţate cu credite ipotecare intermediate de companie, datele pe primul trimestru din 2022 arată o majorare cu 7,4% a preţului mediu/mp pentru locuinţe (apartamente şi case), până la 1.384 euro. Astfel, indicele de accesibilitate, calculat ca raportul dintre preţul mediu/mp şi salariul mediu net, a ajuns la o cotă de 1,85 la nivel naţional.

Pentru Bucureşti, care are cea mai lichidă şi mare piaţă imobiliară din ţară, indexul KIWI Finance a urcat cu peste 10%, până la 1.640 euro/mp, în timp ce în Ilfov creşterea a fost de peste 13%, până la 1.246 euro/mp. Cel mai mare salt în primul trimestru s-a înregistrat în Sibiu, de aproape 20%, până la 1.271 euro/mp, în timp ce în Braşov creşterea trimestrială a fost de 13,5%, până la 1.256 euro/mp, iar în Oradea s-a consemnat un avans de 12,4%, până la 1.089 euro/mp.

În ciuda creşterilor din primul trimestru, indicele de accesibilitate din oraşele menţionate s-a înrăutăţit într-o mică măsură, rămânând la un nivel sustenabil, de sub 2.

În Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa, creşterile au fost de 5%-6%, sub ritmul mediu de creştere la nivel naţional. Constanţa continuă să aibă locuinţele cel mai puţin accesibile, cu un indice de accesibilitate de 2,13, fiind urmată de Oradea, cu 2, şi de Braşov, cu 1,95.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare