Locuitorii Sectorului 3 se pot programa online la oricare dintre cele cinci birouri de evidenţa persoanelor pentru depunerea documentelor în vederea eliberării actului de identitate, precum şi pentru stabilirea vizei de reşedinţă/flotant.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis, vineri, AGERPRES, programările online se fac prin intermediul aplicaţiei „Programări pentru depunerea actelor cu privire la eliberarea buletinului”, la unul dintre cele cinci puncte de lucru ale Direcţiei de Evidenţa a Persoanelor Sector 3.
Biroul nr. 1 este situat pe Strada Matei Basarab nr. 32 (sediul Liceului „Matei Basarab”) şi are următorul program: luni, între orele 8,30 – 18,30, marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 8,30 – 16,30, iar vineri de la 8,30 la 14,30.
La Biroul nr. 2 de pe Calea Vitan nr. 43 (în incinta Secţiei de Poliţie nr. 11) programul este luni, miercuri şi joi, de la 8,30 la 16,30, marţi, în intervalul orar 8,30 – 18,30, iar vineri de la 8,30 la 14,30.
În ceea ce priveşte Biroul nr. 3 de pe Strada Ştefan S. Nicolau nr. 2 (în incinta Secţiei de Poliţie nr. 12), programul este luni, marţi şi joi, în intervalul orar 8,30 – 16,30, miercuri de la 8,30 la 18,30, iar vineri între orele 8,30 – 14,30.
Biroul nr. 4 de pe Aleea Ciucea nr. 2 (în incinta Secţiei de Poliţie nr. 13) are programul luni, marţi şi miercuri, în intervalul orar 8,30- 16,30, joi, de la 8,30 la 18,30, iar vineri între orele 8,30 – 14,30.
La Biroul nr. 5 de pe Strada Rodnei nr. 52 (în incinta Secţiei de Poliţie nr. 23) programul este de luni până vineri, în intervalul orar 8,30 – 16,30.
Sursa: AGERPRES