Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea, a postat pe Facebook un mesaj în care spune cât de greu este pentru fetița lor după arestarea fostului ministru în Costa Rica.
„Am ales să fac această postare, cu Elena şi fetiţa noastră Eva Maria, în semn de mulţumire pentru sutele de mesaje primite din partea voastră, de susţinere şi încurajare.
Trecem prin momente dificile, şi tot ce ne dorim este ca micuţa noastră, un suflet nevinovat… să nu fie ţinută departe de mama ei, pentru că acum este momentul în care are cea mai mare nevoie de ea.
Îmi este greu să înţeleg, sau să procesez lipsa de umanitate a unor persoane din România, care găsesc satisfacţie în smulgerea unui copil de doar 2 săptămâni, din braţele mamei”, a scris Adrian Alexandrov, pe Facebook.