Premierul britanic, Keir Starmer, se află luni în Norvegia unde urmează să anunţe împreună cu omologul său norvegian, Jonas Gahr Store, un viitor „parteneriat industrial verde” în domeniul energiilor regenerabile şi captării carbonului, potrivit unui comunicat al Downing Street, notează AFP, citată de Agerpres.
Acest parteneriat, care va fi semnat oficial în primăvara lui 2025, va permite Regatului Unit „să profite de oportunităţile unei noi ere a energiei curate, stimulând investiţiile în Regatul Unit şi creând locuri de muncă imediat şi în viitor”, a declarat Keir Starmer, citat în comunicat.
Conţinutul acestui parteneriat nu a fost specificat în această etapă.
Londra s-a angajat să producă electricitate complet fără emisii de carbon în 2030, să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu „cel puţin 81%” până în 2035 faţă de 1990 şi să devină neutră în carbon în 2050.
Guvernul a anunţat la începutul lui octombrie o investiţie de 22 de miliarde de lire sterline (26,2 miliarde de euro) pe 25 de ani pentru a dezvolta captarea şi stocarea carbonului în două foste zone industriale din nordul Angliei.
„Parteneriatul nostru cu Norvegia va face Regatul Unit mai sigur din punct de vedere energetic, garantând că nu vom mai fi expuşi niciodată la explozia preţurilor internaţionale ale energiei şi la capriciile dictatorilor precum (preşedintele rus Vladimir) Putin”, a insistat Keir Starmer.
Acest parteneriat „va fi important pentru a crea mai multe locuri de muncă verzi în Norvegia şi Regatul Unit şi pentru a face să progreseze tranziţia ecologică”, a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Store, citat în acelaşi comunicat.
Cele două ţări au deja relaţii aprofundate în domeniul energiei, Norvegia fiind un furnizor important de gaze pentru Regatul Unit, iar câteva dintre companiile sale având deja o prezenţă puternică pe piaţa britanică.
Gigantul Equinor s-a asociat cu britanicii de la BP în mai multe proiecte de captare şi stocare a carbonului în Regatul Unit, iar compania Vargronn este, de asemenea, implicată într-un proiect de parc eolian plutitor în Scoţia.
La începutul lui decembrie, Shell şi Equinor şi-au anunţat intenţia de a fuziona activele lor de hidrocarburi din Regatul Unit într-o nouă entitate deţinută în mod egal de cele două grupuri.
sursa – AGERPRES