Lovitură pentru Băsescu, Orban și Cioloş – din partea UDMR: Nu există un lider al Opoziţiei care să coaguleze o nouă majoritate

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, la Satu Mare, că ideea de a înlătura de la guvernare coaliţia PSD – ALDE este „generoasă”, însă nu vede un lider politic din Opoziţie care să coaguleze o nouă majoritate.

„Pentru acest lucru ai nevoie de o idee, de un program sau de un lider, sau în cel mai bun caz ambele să existe, şi ideea să existe şi un program şi un lider politic. Ideea să îi omorâm pe PSD-işti şi pe cei de la ALDE e o idee generoasă, dar ce se va întâmpla a doua zi? Ok, ai făcut, ai rezolvat, în a doua zi ce urmează? Eu nu văd ideea în jurul căreia se poate forma o majoritate şi nu văd un lider. Nu există un lider în acest moment în zona Opoziţiei care are capacitatea politică, are autoritatea necesară, are viziunea necesară, moral stă extrem de puternic ca să coaguleze o majoritate. Eu nu văd un lider”, a declarat Kelemen Hunor la Satu Mare, citat de romaniatv.net.

În opinia sa, „niciun lider al principalelor partide din Opoziţie nu ar avea asemenea calităţi”.

  • „Traian Băsescu – haideţi să fim totuşi oameni serioşi, după 10 ani cine mai vrea cu Băsescu?

Pe lângă Iliescu e al doilea care a făcut cele mai multe dezastre în această ţară. N-o să ne întoarcem la Băsescu, bănuiesc eu. Ludovic Orban – mă îndoiesc că ar fi liderul în jurul căruia se poate forma o majoritate. Dan Barna sau Dacian Cioloş – nu cred. Victor Ponta – nu mi se pare. Deci avem o problemă. Eu spun că acest guvern poate fi înlocuit oricând când există o majoritate şi când această majoritate are capacitatea să dea un nou guvern, ceva coerent măcar pentru o perioadă scurtă, până în 2020″, a motivat preşedintele UDMR.

Anterior, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, tot la Satu Mare, că un vot masiv pentru PNL la europarlamentare ar arăta că actuala guvernare nu mai are nicio legitimitate, iar acest lucru ar putea să ducă la o criză în cadrul coaliţiei şi chiar la căderea Guvernului. El a anunţat că, după alegeri, PNL va depune o moţiune de cenzură.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare