- ”Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările cu partidele parlamentare. Se va vorbi mult despre majorități, negocieri și nume. Este firesc. Dar, dincolo de ele, ceea ce caut sunt soluții pentru echilibrul politic și economic în România.
Pornesc de la următoarea întrebare: ce așteaptă oamenii de la un guvern? Vor să știe că banii lor sunt cheltuiți cu rost și corect, că pot face față prețurilor și că statul este acolo când au nevoie de el. Mai ales acum, când vine iarna, iar facturile nu așteaptă calendarul politic.
Printre preocupările principale se află creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. Și trebuie să găsim răspunsuri la problema prețurilor la energie.
Grija față de oameni înseamnă o economie sănătoasă, o mai bună colectare a banului public și atenție la felul în care este cheltuit. Un stat care își respectă cetățenii începe prin a le respecta banii.
Cred că România nu are nevoie să o ia de fiecare dată de la zero. Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează.



