Lucian Bode: Am abordat cu membrii Parlamentului European subiectul aderării României la spațiul Schengen

Dialogul și cooperarea cu instituțiile europene sunt o prioritate pentru Ministerul Afacerilor Interne. În contextul vizitei pe care o desfășoară în România și Polonia, am avut astăzi o întrevedere cu o delegație a Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European, anunță ministrul de Interne, miercuri, pe Facebook. 
Lucian Bode arată că discuțiile au vizat în principal modalitățile de gestionare la nivel național a efectelor generate de agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei. Este nevoie, poate mai mult ca oricând, de unitate și coordonare la nivel european și mă bucur să văd interesul pe care Parlamentul European îl acordă acestei situații deosebite.
Întrevederea avută a fost o foarte bună oportunitate pentru a le prezenta membrilor Parlamentului European acțiunile derulate de autorităților române din perspectivă umanitară și securitară. Totodată, pentru partenerii noștri, dialogul avut a fost esențial pentru a înțelege cu exactitate amploarea extraordinară a răspunsului oferit de România la criza umanitară și de securitate din Ucraina, a spus el.
”Sunt bucuros că membrii Comisiei LIBE ne-au transmis toată aprecierea pentru eforturile derulate la nivel național și ne-au asigurat de sprijinul Parlamentului European în gestionarea acestei situații fără precedent.
În privința solidarității cu Republica Moldova, am subliniat în cadrul discuțiilor că subiectul este de interes deosebit pentru noi și că ne coordonăm îndeaproape cu autoritățile de la Chișinău pentru gestionarea fluxului de cetățeni ucraineni”, afirmă ministrul.

”Nu în ultimul rând, am abordat cu membrii Parlamentului European subiectul aderării României la spațiul Schengen, cărora le-am transmis mulțumiri pentru sprijinul constant oferit pentru realizarea acestui obiectiv. Răspunsul naţional la această criză demonstrează, încă o dată, că reacţia României a fost pe măsura caracterului excepțional al situației la frontieră şi că România este pe deplin pregătită să adere la Schengen”, mai spune el.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare