Ministrul de Interne, Lucian Bode a anunţat joi o întâlnire de urgenţă la MAI, în contextul cazurilor de consum de droguri din ultima perioadă. El a făcut un bilanţ al activităţii ministerului, în privinţa traficului de droguri, arătând că în 2021 am avut peste 7.000 de dosare penale, s-au destructurat 52 de grupări infracţionale şi 2,8 tone de droguri au fost confiscate. ”Suntem conştienţi că nu am făcut destul, pentru că vorbim de un flagel”, a mai spus ministrul, potrivit News.ro.
Astăzi, începând cu orele 10.00, am convocat la nivelul Ministerul Afacerilor Interne, toate structurile cu responsabilitate în acest domeniu şi în urma acestei întâlniri vom stabili măsuri, cu termene, pe termen scurt, mediu, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe interzise”, a anunţat ministrul.
Lucian Bode a precizat că vor fi reevaluate activităţile de colectare a datelor, vor pregăti suplimentar personalul MAI şi vor stabili calendarul evenimentelor cu public numeros, unde va fi o prezenţă mai mare a structurilor MAI.
”Vom pregăti organizatorii de evenimente, pentru că este nevoie să avem o colaborare foarte bună. (..) Şi, foarte important, vom comunica public”, a spus Bode, arătând că ”nu este normal şi este incorect pentru structurile MAI să se pună o întrebare retorice, ce aţi făcut, când pe linia prevenirii au avut zeci de mii de elevi care au intrat în proiectele instituţiei, sute de mii de voluntari şi persoane la care s-a ajuns cu informaţiile, pe linia prevenirii.
”Pe linia combaterii, doar la nivelul anului 2021 am avut peste 7.000 de dosare penale întocmite pe acest segment, consum de droguri, deţinere ilegală de droguri. Am destructurat 52 de grupări infracţionale, anul trecut şi am trimis în judecată, inculpaţi, peste 1.600 de persoane. Mai mult, 2,8 tone de droguri au fost confiscate anul trecut”, a mai spus ministrul de Interne.
El a menţionat: ”Suntem conştienţi că nu am făcut destul, pentru că vorbim de un flagel, vorbim că, din consumatori ocazionali, foarte mulţi devin dependenţi”, precizând că toate instituţiile trebuie ăs facă front comun pentru a limita acest flagel.
Lucian Bode a mai spus că acest flagel ne priveşte pe toţi, toate structurile statului şi toate nivelurile societăţii.