Lucian Bode: MAI are un deficit de personal de aproape 20%

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Botoşani, că ministerul pe care îl conduce se confruntă o criză acută de personal, generată în principal de pensionările masive.

El a afirmat, într-o conferinţă de presă, că deficitul de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) este de aproape 20%, în condiţiile în care în acest moment ministerul are 129.000 de angajaţi şi ar trebui să aibă peste 150.000.

‘Anul trecut au plecat în pensie 9.000, au venit din şcoală 2.000. Deci, minus 7.000. Anul acesta, până când o să primim din şcolile de poliţie ofiţeri, subofiţeri, au plecat aproape 3.000. Egal 10.000 în minus’, a explicat Bode, care a subliniat că unul dintre motivele care generează criza de personal este ieşirea la pensie masivă a angajaţilor MAI.

Ministrul de Interne a precizat că actuala criză de resurse umane nu poate fi rezolvată ‘în mod miraculos’. El susţine că una dintre soluţii este creşterea numărului de locuri în şcolile de poliţie, iar o alta recrutarea de personal din sursă externă şi a invocat, de asemenea, ca soluţii masterul profesional şi trecerea agenţilor în rândul ofiţerilor.

‘Peste toate acestea, este nevoie de stabilitate pe post’, a adăugat ministrul Afacerilor Interne.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare