Lucian Bode: Șimleu Silvaniei sub administrația liberală este un model de dezvoltare care inspiră alte comunități

Secretarul general al PNL spune că Șimleu Silvaniei sub administrația liberală este un model de dezvoltare care inspiră alte comunități.
  • ”Viitorul unei comunității se clădește prin investiții și printr-o relație strânsă cu mediul privat.
La Șimleu Silvaniei dovadă sunt proiectele finalizate și cele în derulare, finanțate din fonduri europene și guvernamentale, proiecte care au validat o viziune și o bună colaborare între nivelul local și cel central.
Fie că vorbim despre investiția în realizarea Complexului Multifuncțional Măgura, de peste 5 milioane de euro din fonduri europene, finalizată în acest an, fie că vorbim despre continuarea programului de construcție blocuri ANL pentru tineri, un proiect aflat în grafic, toate acestea, și multe altele, spun povestea unei administrații care lucrează pentru oameni.
O comunitate progresează când cei aflați în slujba ei pun suflet și generează proiecte pentru care obțin finanțare și le duc la bun sfârșit.
Județele cu administrații liberale au deja expertiza și școala bunei guvernări locale PNL. La alegerile locale din 9 iunie, sălăjenii și-au arătat susținerea față modelul liberal de dezvoltare care aduce bunăstare și care în ultimii 8 ani a făcut un salt important spre dezvoltare, prin alocarea de bugete record pentru investiții.
Județul Sălaj are antreprenori cu care ne mândrim și care sunt parteneri ai administrațiilor locale. În vizita la Spumante Silvania am redescoperit o poveste de succes, un business care a devenit un reper pentru noi sălăjenii și care este o carte de vizită importantă pentru noi.
Împreună, prin susținere reciprocă, comunitățile au toate șansele să prospere și să ofere tinerelor generații șansa să rămână și să pună umărul la dezvoltarea comunităților. Continuăm proiectul liberal de dezvoltare pentru Sălaj!”, spune Bode.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare