Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.
Curtea de Apel Bucureşti a menţinut pedepsa aplicată lui Duţă de Tribunalul Bucureşti în noiembrie 2020.
De asemenea, CAB a confirmat decizia tribunalului privind confiscarea sumei de 6.300.000 euro de la Lucian Duţă.
Tribunalul mai dispusese menţinerea sechestrului pe suma de 2.183.820 aflată în conturile din Elveţia ale societăţii Eurotrust Invest Inc. şi pe suma de 1.503.000 euro primită de Euroinvest Development SRL şi investită într-o construcţie şi teren de pe strada Jean Monnet din Bucureşti.
În plus, a fost instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor lui Duţă, prezente şi viitoare, în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlul de mită de inculpat a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani şi bunurile imobile ce fac obiectul sechestrului).
Lucian Duţă a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 – 2012, în calitate de preşedinte al CNAS, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar.
Sumele de bani au fost remise lui Duţă fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a trei apartamente şi asupra unui autoturism.
Pe 4 aprilie 2018, DNA anunţa că i-a fixat lui Duţă o cauţiune de 4.500.000 de lei.
DNA mai susţinea atunci că Lucian Duţă ar fi primit mită în legătură cu încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea şi operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.
De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea şi derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluţiei informatice de implementare a Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate şi interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat.
Sursa: AGERPRES