Lucian Romaşcanu – ales preşedinte al organizaţiei PSD Buzău

Ministrul Culturii, senatorul Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, a fost ales, vineri, preşedinte al organizaţiei PSD Buzău, acesta fiind, de altfel, singurul candidat pentru această funcţie.

Din echipa de conducere vor mai face parte primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, aleşi în funcţia de vicepreşedinţi, scrie pressonline.ro

‘Votul acordat astăzi este un vot pentru mine, dar este un vot pentru întreaga echipă care şi-a propus ca în 2024 să câştige toate cele patru runde de alegeri: europarlamentarele, sigur este foarte important pentru reprezentarea noastră în Europa, localele şi generalele – ne propunem să ieşim pe locul întâi şi, pentru prima dată după foarte mulţi ani, din anul 2000 dacă nu mă înşel, să dăm un preşedinte social-democrat României’, a declarat Lucian Romaşcanu.

Acesta a mai spus că în perioada imediat următoare, la nivel judeţean vor fi constituite mai multe comisii care îşi vor concentra atenţia pe viitoarele alegeri, în special în localităţile în care PSD a pierdut primăriile.

‘Primul lucru pe care îl vom face, vom aloca oameni pe fiecare UAT în care am pierdut alegerile, sub coordonarea unui vicepreşedinte. Această muncă va începe imediat ce vom constitui aceste comisii, pentru că, acolo unde s-au pierdut alegerile, oamenii trebuie să înţeleagă cine este şi ce face PSD. Probabil că am avut uşoare probleme de comunicare (…) Lumea trebuie să aleagă în cunoştinţă de cauză’, a mai spus Lucian Romaşcanu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a menţionat, printre altele, că este ferm convins că echipa de conducere a organizaţiei judeţene va avea rezultate bune, evidenţiind, totodată, faptul că în zonă s-au făcut numeroase investiţii importante, iar acestea vor continua.

‘Lucrurile în judeţul Buzău şi în municipiul Buzău sunt în direcţia corectă (…) Sunt investiţii mari, sunt investiţii şi guvernamentale şi din fonduri europene. Va veni şi autostrada Moldova (…) Cu certitudine, în sfârşit, în doi ani de zile vom avea autostrada Moldovei, de la Ploieşti până la Paşcani. E o realizare extraordinară şi mă bucur că este pe mandatul acestei coaliţii şi sper ca şi în decembrie să mai avem o realizare, aceea de integrare a României în spaţiul Schengen’, a declarat Marcel Ciolacu.

Printre altele, acesta a menţionat că Gabriela Firea va fi candidata PSD la Primăria Generală a Capitalei la alegerile din 2024, iar referitor la candidatul pentru preşedinţia României, a reiterat faptul că s-a ‘încheiat cutuma’ potrivit căreia liderul partidului intră automat în cursa pentru Cotroceni.

‘Am spus-o de prea multe ori ca să nu fie clar, s-a încheiat cutuma că de drept preşedintele partidului este candidat. Intrăm într-o logică de alegeri interne, în fiecare judeţ, fiecare primar, viceprimar, consilier îşi vor vota viitorul candidat pentru funcţia de preşedinte. Cine doreşte se înscrie în această competiţie. Datoria mea este de a crea cadrul acestei competiţii, pe care o să-l creez într-un congres anul viitor’, a spus Marcel Ciolacu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat pe cine ar alege între Firea, Tudose şi Grindeanu, Ciolacu a spus că ‘ pe toţi trei, dar cel mai mult pe domnul Daea’ .

Cât priveşte nominalizarea viitorului ministru al Apărării, Ciolacu a declarat că în cursul zilei de vineri a discutat telefonic cu premierul, fiind posibil ca luni să aibă loc o întâlnire doar între preşedinţii coaliţiei, urmată de o şedinţă de coaliţie şi apoi de Consiliului Politic Naţional al PSD pentru nominalizarea viitorului ministru.

Întrebat, totodată, dacă ar accepta să preia funcţia ocupată până de curând de Vasile Dîncu, Cioalcu a răspuns: ‘categoric da’, menţionând, însă, că în prezent alte responsabilităţi.

‘Categoric, da. Întotdeauna e o mare mândrie să fii ministru al Apărării, dar în acest moment cred că trebuie să decid exact care sunt priorităţile Partidului Social Democrat şi unde m-au împins colegii mei. Momentan sunt preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Partidului Social Democrat. Nu cred că este momentul în care să iau o decizie ca eu să fiu ministru’, a răspuns liderul PSD.

La Conferinţa Judeţeană a PSD Buzău au participat, printre alţii, prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Dîncu, precum şi mai mulţi miniştri din Guvernul României.

Sursa: Agerpress/Pressonline

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare