Ludovic Orban: Delegații de la Congres vor stabili programul politic al PNL

Odată cu alegerea preşedintelui PNL delegaţii la congres vor stabili care este programul politic al formaţiunii, a spus Ludovic Orban, menţionând că „nu este uşor să conduci PNL”.

„Dumneavoastră, toţi cei care veţi fi delegaţi, sunteţi chemaţi să alegeţi preşedintele PNL şi odată cu alegerea preşedintelui PNL, să stabiliţi care-i programul politic al partidului, pentru că moţiunea câştigătoare, moţiunea candidatului care câştigă devine programul politic al PNL. În această decizie, trebuie să cântăriţi cu mare atenţie. Cel care este ales preşedintele PNL este cel care influenţează în mod decisiv evoluţia ulterioară a partidului. El, în primul rând, este ce care dă direcţia, cel care pune pe masă viziunea, cel care are capacitatea de a antrena membrii partidului în acţiunea curentă pentru atingerea obiectivelor. trebuie să vă gândiţi la toate exigenţele la care trebuie să răspundă cel care va fi preşedintele PNL şi vă rog să mă credeţi când vă spun, nu este deloc uşor să conduci şi mai ales să conduci PNL, care este aşa cum este el din geneza foarte complicată şi plină de ocolişuri şi momente de-a lungul istoriei de după 1990 şi mai ales să-l conduci cu rezultate”, a subliniat liderul PNL, potrivit Agepres.

Orban le-a transmis participanţilor la şedinţa Colegiului Director al PNL Neamţ că un exerciţiu foarte bun pentru ei este ca înainte să voteze liderul partidului să întrebe oamenii din comunitate cine se bucură de cel mai mare respect, de cea mai mare apreciere şi de cea mai mare încredere dintre cei doi candidaţi, pentru că cel care va câştiga trebuie să fie reprezentativ pentru PNL, un „brand”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare