Ludovic Orban, despre boicotarea firmelor austriece: Să nu uitam că avem nevoie de Austria

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, că boicotarea produselor şi a firmelor austriece din ţara noastră nu este o soluţie, afirmând că Austria nu trebuie confundată cu cancelarul Karl Nehammer.

„Orice cetăţean are dreptul să ia o decizie. Eu nu pot comenta o decizie personală pe care o ia un cetăţean român sau o firmă românească. (…) Să nu uităm că noi avem în continuare nevoie şi de votul Olandei şi de cel al Austriei. (…) Una este Austria şi poporul austriac şi alta este un partid politic şi un cancelar vremelnic care, într-adevăr, şi-a bătut joc de români, care dintr-un interes egoist, electoralist a afectat nu doar drepturile cetăţenilor români, ci a afectat inclusiv unitatea europeană şi pentru aceasta trebuie criticat şi trebuie să răspundem cel puţin la nivel politic cu aceleaşi măsuri”, a declarat președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare