Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că PNL este la ora actuală ca „o casă care a luat foc şi în care incendiul se stinge cu linguriţa de apă”, susţinând că, până în 2024, dacă se continuă pe această linie, din partid „nu mai rămâne decât praf”, potrivit Agerpres.
El a spus că preşedintele Klaus Iohannis şi actuala conducere a PNL sunt vinovaţi de provocarea şi adâncirea crizei politice.
„Responsabili nu numai de provocarea crizei politice, ci şi de adâncirea crizei politice sunt atât Iohannis, cât şi gruparea demolatoare care l-a impus pe Cîţu împotriva oricărei democraţii interne din partid în fruntea partidului. (…) Eu nu pot să înţeleg de ce se cramponează Iohannis de Cîţu, ştiind că aruncă ţara în aer şi prelungeşte artificial criza. Nu pot să înţeleg. (…) Pe drumul pe care au pornit, din PNL până în 2024 nu mai rămâne nimic decât praf. La ora actuală este ca o casă care a luat foc şi în care incendiul se stinge cu linguriţa de apă”, a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.
În opinia sa, se va ajunge la alegeri anticipate dacă Florin Cîţu va fi desemnat din nou premier.
„Categoric se va ajunge la anticipate, (…) pentru că eu nu îmi imaginez cine ar putea să-l voteze pe Florin Cîţu premier din Parlamentul României, pentru că oricine îl votează pe Florin Cîţu ca premier va pierde practic susţinerea alegătorilor care susţin formaţiunea politică respectivă. La ora actuală nimeni nu-l mai vrea pe Florin Cîţu premier”, a adăugat Ludovic Orban.