Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a avut, vineri, la Parlament, o întâlnire cu Christina Verchere, director general executiv al OMV Petrom, și cu Alexandru Marinescu, vicepreședinte Reglementare și Afaceri Publice Corporative al OMV Petrom.
Cei trei au discutat despre stadiul proiectului de exploatare offshore a gazelor din Marea Neagră, precum și despre modificările legislative care să ajute în dezvoltarea acestui proiect major pentru România.
„Exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră este importantă pentru aprovizionarea cu energie și pentru securitatea energetică a ţării noastre.
De asemenea, taxele care vor fi colectate din aceste exploatări se pot constitui într-un fond care să finanţeze investiții majore, atât de necesare pentru dezvoltarea României”, a scris Orban, pe Facebook.