Ludovic Orban: La ora actuală nu se plătesc pensii speciale pentru primari; eu, ca premier, şi Guvernul Cîţu am prorogat

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat, vineri, că în prezent nu se plătesc pensii speciale pentru primari, menţionând că el, în mandatul de premier, şi Guvernul Cîţu au prorogat intrarea în vigoare a prevederilor în acest sens a Codului administrativ, scrie pressonline.ro

‘La ora actuală nu se plătesc pensii speciale pentru primari. Deci, eu, ca premier, am prorogat în 2020 intrarea în vigoare a prevederilor Codului administrativ şi, de asemenea, guvernul Cîţu a prorogat intrarea în vigoare. Evident, în legea pensiilor se va reglementa acest subiect amplu. Ştiţi că există o activitate intensă la Ministerul Muncii. De asemenea, există o comisie la nivelul coaliţiei care pregăteşte, practic, reforma în domeniul pensiilor’, a afirmat Orban, întrebat în legătură cu acuzaţiile aduse PNL de către USR PLUS pe motiv că liberalii nu au susţinut în comisii proiectul privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru aleşii locali.

El a spus că, dacă este necesar, subiectul va fi discutat în coaliţia de guvernare.

‘Orice subiect e necesar de a-l discuta în coaliţie pentru armonizarea deciziilor, îl vom discuta. (…) Vom discuta subiectul şi vom stabili’, a adăugat liderul liberal.

Întrebat în legătură cu faptul că există declaraţii contradictorii între membrii Executivului în privinţa reformei sistemului de pensii, Orban a menţionat: ‘Tocmai de aceea prefer să nu dau declaraţii despre proiectul de lege, decât după ce el ajunge la maturitate, va trece de comisia de specialişti formată din reprezentanţii partidelor din coaliţie şi după ce convenim în cadrul coaliţiei asupra proiectului de lege’.

‘Până atunci este şi o căutare, aşa, a unor puncte de vedere şi de multe ori miniştrii exprimă puncte de vedere care nu sunt conforme cu o decizie, ci poate cu o idee personală sau un punct de vedere personal’, a adăugat Ludovic Orban.

USR a acuzat, joi, parlamentarii PNL, UDMR şi PSD că nu au susţinut la comisia pentru drepturile omului un aviz pozitiv la proiectul privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru aleşii locali.

‘În faţa camerelor de filmat, parlamentarii PSD, PNL, UDMR spun că vor echitate pentru pensionari, dar când e vorba de măsuri concrete pentru eliminarea pensiilor speciale, fac pasul înapoi. Aşa s-a întâmplat şi astăzi când, în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, proiectul USR PLUS de desfiinţare a pensiilor speciale pentru aleşii locali a primit aviz negativ. Au fost doar 6 voturi ‘pentru’, din care 4 de la USR PLUS, şi 18 abţineri de la PSD, PNL şi UDMR’, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a USR.

Sursa: pressonline.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare