Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că parlamentarii din Coaliție vor fi prezenți la votul moțiunii de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Cîțu, dar nu o vor vota. Liberalul le-a atras atenția social-democraților să nu mai spună „minciuni” la adresa, asta pentru că niciun parlamentar de la PNL nu va vota pentru la moțiune.
„Le cer PSD-iștilor să nu se mai implice în campania internă a PNL, rostind minciuni despre mine. Niciun parlamentar al PNL nu va vota moțiunea de cenzură.
La nivelul coaliției s-a decis, ca să nu fie niciun fel de dubiu privind exercitarea votului, ca parlamentarii din arcul guvernamental să fie prezenți și să nu voteze.
Obiectivul nostru este ca PSD să nu obțină niciun vot în plus față de voturile PSD și AUR, să nu obțină niciun vot de la parlamentarii din cadrul coaliției.
Au fost foarte multe minciuni vehiculate de cei de la PSD legat de posibilitatea ca parlamentari PNL și din alte grupuri parlamentare să voteze moțiunea.
Această decizie a coaliției vine tocmai ca să arate că moțiunea e un balon de săpun și nu are nici cea mai mică șansă să treacă.
Consider o jignire declarațiile liderilor PSD care au lansat aluzii că eu aș putea vreodată să cer vreunui parlament să voteze vreo moțiune a PSD. Niciun parlamentar PNL nu va vota moțiunea”, a afirmat Ludovic Orban.