Ludovic Orban: Partidul Forţa Dreptei este un partid cu acte în regulă, care este pregătit să primească membri noi

Forţa Dreptei a dobândit personalitate juridică, fiind admisă cererea de înregistrare a partidului, au anunţat, joi, liderii formaţiunii politice, potrivit Agerpres.

„De astăzi, partidul Forţa Dreptei este un partid cu acte în regulă, care este pregătit să primească membri noi. (…) Dobândirea personalităţii juridice de către Forţa Dreptei este finalitatea unui demers început în luna decembrie de către cei 16 fondatori ai acestei forţe politice, fiind admisă cererea de înregistrare”, a precizat Horia Grigorescu, care a reprezentat partidul în demersul juridic.

Potrivit liderului partidului, Ludovic Orban, Forţa Dreptei practică un liberalism care continuă tradiţia PNL, având la bază valori, principii, idei validate de istoria modernă, şi este formată din cei care nu au fost de acord să fie complici cu cei care au trădat aşteptările şi încrederea românilor.

„Forţa Dreptei este născută din cunoştinţa şi caracterul a 16 parlamentari care au spus categoric nu trădării lui Iohannis şi a conducerii PNL faţă de românii de bună-credinţă care şi-au pus speranţele şi încrederea într-un preşedinte care promitea dezvoltare şi un partid politic care promitea o guvernare de dreapta care să aducă dezvoltare, creştere economică, modernizare şi creşterea calităţii vieţii pentru cetăţeni. Noi nu am fost de acord să fim complici cu cei care au trădat aşteptările şi încrederea românilor. Noi am luat decizia să nu huzurim într-un partid aflat la guvernare şi să obţinem avantaje personale de pe urma prezenţei într-un partid aflat la guvernare, noi am ales opoziţia, noi am ales lupta cu o putere nedreaptă, cu o putere care şi-a trădat electoratul şi care nu acţionează în interesul cetăţeanului român, ci doar în interesul clientelei sale”, a afirmat Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare