Ludovic Orban: PNL susține decizia președintelui de prelungire a mandatului generalului Ciucă

Președintele liberalilor, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că PNL susține decizia șefului statului, Klaus Iohannis, de a prelungi mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării.

„Partidul Național Liberal susține total decizia președintelui Iohannis. Propunerea formulată pentru funcția de șef al Statului Major  nu a îndeplinit condițiile legale iar decizia președintelui de susținere a prelungirii cu un a an de zile a mandatului actualului șef este o decizie legală, corectă și potrivită cu momentul în care ne găsim astăzi.

Domnul general Ciucă este un militar de carieră, cu o experiență vastă pe teatre de război, este un om dedicat slujirii interesului național, este dedicat punerii în practică a programului de înzestrare al Armatei Române, un om care niciodată nu a cedat la presiuni politice și care a susținut întotdeauna interesul național și punerea în practică a programului de înzestrare a Armatei, absolut necesar pentru România” a spus Ludovic Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare