Ludovic Orban: Un adevărat dezastru la absorbția de fonduri europene

Fostul președinte PNL Ludovic Orban spune că este un adevărat dezastru la absorbția de fonduri europene și acuză Guvernul că este incapabil să folosească pentru dezvoltarea României zeci de miliarde de euro.

„0 EURO absorbiți din PNRR;

0 EURO absorbiți din bugetul multianual al UE pe perioada 2021- 2027 ( încă nici nu a fost semnat Acordul de Parteneriat, la un an și jumătate de la aprobarea bugetului );

0 Euro absorbiți din Fondul pentru o Tranziție Justă;

Sub 60% grad de absorbție a banilor din bugetul 2014- 2020, cu un an și jumătate înainte de finalul exercițiului bugetar.

Guvernul este incapabil să folosească pentru dezvoltarea României zeci de miliarde de EURO aflate la dispoziția țării noastre. Diletantismul, birocratismul excesiv, lipsa de interes a multor entități publice, lipsa campaniilor serioase de informare a potențialilor beneficiari, lipsa de transparență, suprareglementarea vor duce la pierderea a miliarde de EURO, cu consecințe dramatice pentru viața a milioane de cetățeni români”, a scris Orban, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare