”Dragii mei, trăim astăzi momente istorice. Acest partid a fost creat pentru românul simplu. A fost creat pentru românul obidit. A fost creat pentru ciobanul Ionică care munceşte la Bihor şi nu are voie să exporte oile în Uniunea Europeană. A fost creat pentru fermierul Musca care se luptă de ani de zile cu toate guvernele încercând să le explice că totul e o farsă şi că România urmează să nu mai crească nimic şi să fim o țară importurilor, o țară care nu are voie să producă nimic, o țară care trebuie să se supună, un vasal al Europei, o colonie de la marginea Imperiului. Nu putem accepta aşa ceva.”, a transmis Luis Lazarul la lansarea partidului Dreptate si Fratie.
- Discursul europarlamentarului Luis Lazarus: De când am intrat în Uniunea Europeană, bani, bani, bani şi iar bani. Mai nou, am păţit-o, am făcut-o lată, cum zice românul, a trebuit să ne împrumutăm 17 miliarde de euro. După ce ne-am tot împrumutat şi după ce datoria României a ajuns la peste 200 de miliarde de euro. Unde vor să ajungem? La trilioane? Vor să ajungem să vindem şi să amanetăm viitorul copilor noştri? Nu se poate aşa ceva. Nu suntem de acord.
„Ne-am obţinut dreptul de a spune nu, de a da cu pumnul în masă în faţa oricăror entităţi statale sau de altă natură care încearcă să facă din România un no man’s land, un teritoriu al nimănui, un teritoriu care să-şi piardă tradiţiile, religia, familiile şi absolut tot ceea ce ne defineşte identitatea noastră naţională. Nu putem să acceptăm aşa ceva!
Într-o ţară care doreşte să evolueze, care doreşte să facă ceva important pentru a-şi onora istoria, trebuie ca poporul să trăiască în pace şi prosperitate. Ce avem noi astăzi? Numai războaie şi sărăcie. Dar cu ce a greşit poporul român? Cu ce a greşit poporul român care a stat 25 de ani sub Ceauşescu şi a achitat datorii şi când a ajuns şi el în final la zero datorii, ceea ce este un caz unic în istorie, vai, a venit revoluţia! Şi ne-am bucurat cu toţii! Am crezut că o să fie bine şi la vară cald, dar nu a fost aşa. Ne-am trezit cu 100, 1000, 5000, 10.000 de birocraţi şi de ceauşişti care toţi îşi fac palate şi umblă în limuzine şi copiii lor studiază departe.
- Şi copiii noştri unde studiază? Copiii noştri au ajuns din cauza faptului că au gonit românii din ţara lor, au ajuns fete tinere să fie obligate la prostituţie în Occident şi au ajuns copiii noştri să se drogheze din cauza acestui flagel care nu e stăpânit de stat şi de instituţiile de forţă?
- Aici am ajuns! Am ajuns ca România să fie un stat din platformă, dintr-o acţiune care era doar de tranzit, să ajungă pur şi simplu un stat consumator de droguri?
Nici asta nu putem tolera! Şi eu am copiii şi nu am putut să-i scap din vedere, dar eu am stat aici, în ţară, poate puteam să plec şi eu la rândul meu şi să fiu milionar undeva într-o ţară străină. Nu pot să stau departe de Ţara mea, şi de pământul ăsta, de glia asta, mă trage sângele străimoşilor mei! Nu pot să stau departe! Fetiţa mea, Ana, vorbea cu o colegă într-o zi şi zice vine războiul, tu ce faci? Tatăl tău are vreo idee să plece din Ţară? Şi ea i-a spus, nu, că el e patriot.
Şi fetiţa s-a uitat la ea şi n-a înţeles exact despre ce era vorba. Cum adică? De ce? Vă spun eu de ce! Pentru că s-a golit de înţeles acest cuvânt! Patriot, patriotism, ce înţeles mai are astăzi? Mai ştim să definim? Nu! Pentru că dacă eşti patriot, eşti extremist! Cum adică?
Dacă-mi iubesc Ţara, dacă ţin cu semenul meu, dacă ţin cu tradiţia mea, cu religia mea, dacă vreau să fac ceva bun pentru voi, pentru Ţară, sunt extremist? De ce? Că sunt mai ferm? Că am curaj să spun în Parlamentul European că Austria ar trebui să ne plătească nouă despăgubiri pentru cât ne-a ţinut la uşa Schengenului! De aia sunt extremist? De ce? Pentru că reprezint drepturile fermierilor şi agricultorilor şi încerc să fac ceva pentru ei? Şi ei ce fac? Ei mă scot pe mine din Comisia de Agricultură?
Asta este birocraţia europeană! Asta este situaţia în care ne aflăm! Avem ordine de afară! Să facem aia, să nu facem aia, să avem 3%, să n-avem 3%!
Mă uit la programele partidelor! Mai scădem 2% de acolo, mai creştem 3% acolo! Dar acasă v-aţi uitat, în casele oamenilor, v-aţi uitat că unii, mulţi, foarte mulţi, n-au ce să pună pe masă copiilor lor şi voi vă duceţi copiii la Harvard şi la Cambridge şi la Oxford, da?
Dar de unde aveţi voi banii ăştia politrucii care n-aţi avut un business în viaţa voastră? Eu am avut o televiziune şi mi-au închis-o! Mi-am cheltuit toţi banii mei pe care i-am câştigat într-o viaţă! Mi-au închis-o, nu le-a plăcut! Credeţi că e cenzura de astăzi? Nu! Nu, fraţilor! Cenzura e de mult, doar că acum vreo 10-15 ani eram numai câţiva. Slavă Domnului că acum sunt mai mulţi! Sunteţi mai mulţi! Voi sunteţi frăţia! Aţi venit! V-am unit! Şi vă mulţumesc! Dreptate şi frăţie!
Un popor trebuie să fie sănătos ca să prospere! Şi educat, desigur! Şi trebuie să aibă locuri de muncă! Ce din toate astea avem noi azi? Avem noi sănătate? Păi medicii noştri au plecat în toate ţările din Occident! I-am şcolit şi au plecat în toate ţările din Occident! Vreţi să-i învinuiesc? Nu îi învinuiesc! Nu ei sunt de vină! Diaspora e aici cu noi
Oamenii noştri, românii noştri au plecat de acasă în diaspora! Şi nimeni nu ştie prin ce greutăţi trec ei acolo! Badantele noastre care sunt în Italia şi care-şi distrug ele coloana vertebrală! De ce nu suntem noi în stare să le plătim? De ce nu suntem noi în stare să plătim oamenii noştri să stea acasă? Că peste tot! În America şi în Spania şi peste tot! Şi peste tot nu auzeam decât un singur lucru! Domnul Lazarus, ne-e dor de țară! Atât de dor ne-e de țară!
Unde este sănătatea noastră? Că peste tot unde te uiţi în toate oraşele nu sunt decât centre de amanet, farmacii şi bănci! Unde e sănătatea noastră? Iar pe lângă ele sunt hipermarket-urile lor! Hipermarket-urile franţuzeşti şi belgiene!
Fermierul român vinde laptele cu 30 de cenţi, dar ca să-l producă îi trebuie 50 de cenţi! Dar de ce e laptele 10 lei în hipermarket? Dar de ce e laptele 15 lei în hipermarket? Cum câştigă hipermarket-ul de la 30-50 de cenţi 2-3 euro? De câte ori câştigă? Şi ăla, fermierul nostru care trudeşte, el de ce nu-i ajutat? Unde sunt subvenţiile?
Unde sunt, mă, agricultorule de la Ministerul Agriculturii, care te vaizi toată ziua ce mari lucruri faci tu, când ai spus că vrei să fii împotriva Mercosurului? Când ai spus după ce s-a votat, câte o prostioară prin Parlamentul European, că nu s-a votat tratatul cu Mercosur, de fapt.
Nu s-a votat. Noi, europarlamentari, nu l-am votat. Dar se votează acolo ceva care se numeşte interim. Ştiţi ce este ăsta, interim? Interim e ceva interimar, dar care s-a aplică. Ce să vezi? Păi ori e interimar, ori e plin, orice facem aici. Aşa avem şi noi acum guvern interimar.
Ţara e ca o casă. Sunteţi şi voi familii. Dacă pater familia, tata nu este un bun gospodar, toată familia se duce de râpă. Îţi vinzi şi maşina, vinzi şi casa şi ajungi pe drumuri. De unde se ia România banii? De unde? Altfel decât să se împrumute. Dacă nu mai are productivitate, dacă nu mai are industrie, dacă n-are strategie, cum zice Nicuşor? E stupit ce spun, dar luăm bani de la sănătate şi educaţie şi îi dăm? Cui? Banii! Incredibil. Deci statul suntem noi, nu ei. Ei trăiesc într-o lume paralelă.
Noi am făcut statul. Noi am făcut statul ca să ne protejeze. Noi n-am făcut statul ca să-şi bată joc de noi.
Noi am făcut statul pentru că altfel trăiam în anarhie, trăiam în no man’s land şi am desemnat nişte instituţii cum ar fi poliţia sau pe alocuri miliţia sau jandarmeria sau parchetele sau judecătorile, nu? Că în final ele stabilesc adevărul.
Adevărul nu e absolut, e doar juridic. Ele stabilesc totuşi ce se întâmplă, da? Şi atunci aceste instituţii în frunte cu serviciile secrete, ce fac ele? Cum au protejat ele România 36 de ani fără ca noi să avem un cuvânt de spus? Există o lege a referendumului.
Această lege a referendumului spune că poporul trebuie consultat pe chestiuni importante. Când aţi consultat, mă, voi, poporul, mă? Când îl fraieriţi din 4 în 4 ani şi după aceea noi nu mai avem instrumente să vă dăm jos? De ce? Pentru că unii şmecheri îşi cumpără locurile în Parlament şi după aceea nu mai vor să te aduci de acolo. Uite, de exemplu, acum s-a putut depune o moţiune şi a putut fi votată cu largul concurs al unor oameni de calitate din Parlamentul României.
În afară de a fi partid, mai întâi trebuie să fii om. Trebuie să te gândeşti ca oamenii ăia care te-au votat şi te-au trimis undeva. S-au gândit la tine. Au vrut să faci ceva pentru ei şi atunci pe mine mă macină treaba asta. În fiecare zi.
Când a ajuns poporul român fără speranţă, vreau să vă întreb de ce s-a întâmplat treaba asta. Pentru că e o vorbă speranţa moare ultima. Să înţeleg că a murit în poporul român şi speranţa? Nu pot accepta aşa ceva! A venit frăţia sau nu? Speranţa! Când a venit frăţia, a venit şi speranţa. De-aia am făcut partidul ăsta”.



