Lumea intră în ”cel mai periculos” deceniu de după al Doilea Război Mondial, avertizează Putin la Forumul de discuţii de la Valdai

Rusia nu face decât să-şi apere ”dreptul la existenţă” împotriva puterilor occidentale, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, într-un discurs de politică externă, la un forum economic şi diplomatic, în care a făcut un nou rechizitoriu Occidentului, pe fondul Războiului rus din Ucraina, relatează AFP, citat de News.ro.

”Rusia nu sfidează Occidentul, Rusia îşi apără doar dreptul la existenţă”, a subliniat Putin în acest discurs pe care l-a susţinut la Moscova, la Forumul de discuţii Valdai.

Liderul de la Kremlin a acuzat Occidentul că vrea ”să distrugă, să şteargă Rusia de pe hartă”.

Lumea intră în ”cel mai periculos” deceniu de la al Doilea Război Mondial, a apreciat şeful statului rus.

 

Occidentul încearcă, în opinia liderului de la Kremlin, să-şi menţină dominaţia în lume.

”Ne aflăm într-un moment istoric. Ne aflăm, fără îndoială, în faţa celui mai periculos, celui mai important, celui mai imprevizibil deceniu” din 1945 încoace, a estimat Putin.

Lumea se află într-o ”situaţie revoluţionară”, pentru că Occidentul încearcă ”cu disperare” să-şi impună dominaţia, a denunţat Putin.

Vladimir Putin încearcă prin acest discurs să prezinte Războiul rus din Ucraina ca pe un efort al Occidentului de a-şi asigura dominaţia mondială, comentează The Associated Press.

El a acuzat Statele Unite şi aliaţii acestora de faptul că încearcă să-şi ”dicteze” condiţiile altor naţiuni, într-un joc al dominaţiei ”periculos şi sângeros”.

Putin, care a invadat militar Ucraina la 24 februarie, a prezentat susţinerea Ucrainei de către Statele Unite şi aliaţii acestora ca făcând parte dintr-un efort mai larg al Occidentului de a impune o ordină mondială bazată pe reguli, care nu face decât să stârnească haosul.

Putin a ameninţat că ”cel care seamănă vânt va culege furtună”.

”Omenirea se confruntă acum cu o alegere: să acumuleze o mulţime de probleme care ne vor zdrobi în mod inevitabil pe toţi sau să încerce să găsească soluţii care ar putea să nu fie ideale, dar care să funcţioneze şi să facă lumea mai stabilă şi mai sigură”, a declarat Putin.

Rusia nu este inamicul Occidentului, dar va continua să se opună ”dictatului” elitelor occidentale neoliberale.

Însă el acuză ţările din Occident că au făcut ”multe lucruri pentru a agrava situaţia mondială”.

Putin a criticat – la începutul discursului său la ”Clubul Valdai”, un influent forum internaţional anual care reflectează la locul Rusiei în lume – ”societăţile occidentale” şi faptul că au comis ”greşeli sistematice”.

”N-au făcut asta expres, dar sunt greşeli sistematice comise de către aceste elite ale puterilor occidentale. Occidentul a făcut multe lucruri pentru a agrava situaţia mondială; provocarea Războiului din Ucraina, destabilizarea în centrul căreia se află Taiwanul, provocarea unei crize umaniatre”, a declarat el.

Putin a criticat totodată modul în care Occidentul împiedică alte ţări din lume, mai ales ţările în curs de dezvoltare. să-şi continue evoluţia şi a apărat ”dreptul la existenţă” al Rusiei.

”Ceilalţi nu au dreptul la o dezvoltare anumită şi independentă. Occidentul este orbit de o senzaţie de superioritate care durează. Occidentalii cred că toţi ceilalţi trebuie să mai aştepte încă pentru a ajunge la nivelul lor. Însă, în 50 de ani nu s-a schimbat nimic”, a denunţat el.

”Această orbire rasistă şi neo-colonială există în continuare şi s-a agravat”, a denunţat el.

În a doua parte a discursului său, Putin s-a concentrat asupra direcţiei în care se îndreaptă Occidentul în domeniul social.

Aşa cum a făcut-o în mai multe rânduri, în alte discursuri, el a atacat din nou ”cancel culture”.

”Naziştii au ars cărţi, iar acum există interziceri ale lui Dostoievski, Ceaikovski ale acestor ţări între ghilimele de avangardă şi de progres. Cancel culture anulează orice gândire independentă liberă în economie, cultură, peste tot”, estmează el.

Pe post de concluzie, cel mai puternic om de la Kremlin a subliniat că ”nimeni nu poate dicta poporului nostru societatea sa”.

”Acest monopol există pentru a împiedica apariţia unor modele economice mai atractive şi interesante decât ceea ce există deja”, apreciază el.

”Noul gen face tendinţe la parade homosexuale sau cele nouă genuri diferite. Dacă vor s-o facă, s-o facă la ei, însă nu au dreptul să le ceară altora să facă la fel”, şi-a terminat el discursul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare