„Mă simt foarte bine”, spune Joe Biden, depistat pozitiv de Covid-19, la 79 de ani

„Prieteni, mă simt foarte bine”, a scris joi președintele american Joe Biden, pe Twitter, după ce a fost depistat pozitiv la Covid-19, la vârsta de 79 de ani, potrivit agenției AFP, citată de boursorama.com.

Președintele, ale cărui simptome sunt „foarte ușoare”, potrivit Casei Albe, a adăugat: „În continuare ocupat”, într-un mesaj însoțit de o fotografie menită să arate că este prezent la conducere.

Preşedintele democrat, care nu a mai fost testat niciodată pozitiv covid-19 până în prezent, a ”început să ia Paxlovid”, pilula anticovid a Pfizer, şi se izolează la Casa Alba până când va fi testat negativ covd-19, anunţă ea.

El a fost vaccinat complet împotriva covid-19 şi apoi cu două doze ”booster” şi ”va continua să-şi asume în totalitate funcţia” în această perioadă, se anunţă în comunicat.

”El s-a aflat în contact cu membri ai echipei Casei Albe, la telefon, în această (joi) dimineaţa şi va participa la reuniuni prevăzute în această (joi) dimineaţa la Casa Albă la telefon şi pe Zoom”, din apartametul său privat, precizează Karine Jean-Pierre.

”Din grijă faţă de o transparenţă mare”, Casa Albă se angajează să comunice ”în fiecare zi” despre starea sănătăţii lui Joe Biden.

Un examen medical, în noiembrie, arăta că acesta era ”robust” şi ”apt” să-şi exercite funcţia.

Ultimul test negativ covid-19 al şefului statului american, care a efectuat săptămâna trecută un turneu în Israel, Cisiordania şi Arabia Saudită, datează de marţi,  precizează Karine Jean-Pierre.

Preşedintele democrat, care vrea să facă o campanie electorală înantea alegerilor legislative din noiembrie, preconiza iniţial să efectueze joi o vizită în Pennsylvania, iar luni în Florida.

Statele Unite înregistrează în prezent aproximativ 130.000 de cazuri noi de covid-19 pe zi, un bilanţ subestimat potrivit unor experţi, iar numărul spitalizărilor se află, de asemenea, în creştere.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare