Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Macron: „Cei care vor să raționalizeze ajutorul acordat Ucrainei vor să o oblige la pace nedreaptă”

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că țările care urmăresc să limiteze ajutorul pentru Ucraina vor să impună o „pace nedreaptă”, potrivit AFP și France 24.

 

Ucraina, Rusia și SUA au purtat negocieri în această săptămână la Abu Dhabi. Reuters a relatat că, potrivit unui emisar american, președintele rus Vladimir Putin a fost de acord cu prezența europenilor la viitoarele negocieri de pace privind Ucraina.

„Europa trebuie să ia parte pe deplin” la eforturile pentru o „pace justă și durabilă” în Ucraina, a spus Macron.

„Ceea ce se întâmplă în Ucraina ne privește direct… A ajuta Ucraina să se apere înseamnă a proteja Franța și pe francezi”, a subliniat el.

 

„Vladimir Putin nu vrea să negocieze”, a adăugat Macron, care a spus că omologul său rus intensifică atacurile cu rachete și drone împotriva civililor și a infrastructurii energetice, pe măsură ce se apropie iarna.

„Asta înseamnă că trebuie să ne menținem sprijinul financiar și să continuăm să ajutăm Ucraina să își protejeze populația, centralele electrice și rețelele”, a spus el.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare