Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Macron cere, de faţă cu Papa Leon, crearea unei organizaţii internaţionale de reglementare a Inteligenţei Artificiale

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizaţii internaţionale care să reglementeze Inteligenţa Artificială (IA), declaraţie făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franţei nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenţia EFE, arată Agerpres.

„Laicitatea franceză nu este nicidecum negarea religiei”, a spus Macron în discursul susţinut în sala festivă a Palatului Elysee şi în care a apărat o concepţie a statului laic bazată pe libertatea de a avea sau nu o credinţă şi pe separarea între stat şi confesiunile religioase.

El a abordat în acelaşi timp provocările reprezentate de Inteligenţa Artificială (IA) şi de noile tehnologii. Macron a avertizat că progresele tehnologice nu trebuie să rămână concentrate în mâinile câtorva şi a pledat pentru crearea unui cadru internaţional care să împace progresul tehnologic cu dreptatea şi umanismul.

Apelul preşedintelui francez vine în timp ce Uniunea Europeană, care a rămas în urma Statelor Unite în domeniul IA, cere încetinirea dezvoltării acestui domeniu, mai ales a modelelor cele mai riscante de IA, în opoziţie cu SUA, unde preşedintele Donald Trump şi majoritatea companiilor din sectorul înaltelor tehnologii se opun frânării ritmului de dezvoltare a IA.

Potrivit lui Macron, este nevoie de „o organizaţie internaţională care să reconcilieze progresul tehnologic, dreptatea şi umanismul”, pentru a preveni ca „modelele cele mai eficiente să ajungă în mâinile câtorva” şi pentru ca „progresele cele mai exponenţiale să nu conducă la pierderea controlului”, întrucât „Inteligenţa Artificială trebuie să fie un slujitor, nu un stăpân”.

Enciclica Magnifica humanitas (Măreaţa umanitate), prima enciclică a Papei Leon al XIV-lea, publicată în luna mai, a fost „un mesaj esenţial în faţa puterii maşinăriei digitale”, a continuat în discurs preşedintele francez, adăugând că IA „antrenează o ruptură antropologică fără precedent” şi „loveşte munca, creaţia, cercetarea, educaţia, informaţia şi legăturile sociale”.

De asemenea, el a plasat vizita Papei Leon al XIV-lea la Paris în contextul apărării păcii şi respectării dreptului internaţional, pe fondul războaielor din Ucraina şi Orientul Mijlociu. „Pacea este mult mai mult decât tăcerea armelor”, a spus preşedintele francez, adăugând că aceasta necesită dreptate, securitate, respect pentru drepturile omului, suveranitate naţională şi dreptul popoarelor la autodeterminare.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare