MAE: 13 cetățeni români, dispăruți în urma inundațiilor din Spania

În continuarea comunicărilor Ministerului Afacerilor Externe (MAE) cu privire la situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundațiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu numeroase victime, dispăruți și pagube materiale, MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la semnalarea dispariției a 13 cetățeni români.

Oficiul consular se află în contact permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în curs.

În contextul acestor demersuri, Ambasada României la Madrid este în contact, pe linia atașaților pentru afaceri interne, cu autoritățile centrale spaniole.

Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana rămân în continuare în contact permanent cu autoritățile locale competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația o va impune.

Totodată, reprezentanții oficiului consular mențin legătura cu cetățenii care au semnalat că se află în situații dificile, până la identificarea unor soluții dispuse de autoritățile locale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare