În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană afectați de inundațiile fără precedent din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor Externe informează că 6 persoane dintre cele semnalate în această dimineață ca fiind dispărute se află în siguranță. Astfel, MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la posibila dispariție a 16 cetățeni români și menține contactul permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în desfășurare.
Ambasada României la Madrid este în legătură cu autoritățile centrale spaniole.
Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana sunt în dialog permanent cu persoanele care au semnalat posibile cazuri de dispariție a unor cetățeni români, precum și cu cele care au semnalat că se află în situații dificile, cu caracter de urgență.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.