MAE a emis ATENȚIONĂRI DE CĂLĂTORIE pentru Spania şi Grecia din cauza vremii nefavorabile şi a grevei Federaţiei Asociaţiilor Agricole

Ministerul Afacerilor Externe a emis marţi două atenţionări de călătorie pentru Spania şi Grecia din cauza vremii nefavorabile, respectiv a grevei Federaţiei Asociaţiilor Agricole care va bloca intersecţiile unor drumuri naţionale.

Într-un comunicat de presă, MAE informează cetăţenii români care tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET a emis o avertizare de fenomene meteorologice severe – ploi puternice şi intensificări mari ale vântului în zona de coastă a Mării Mediteraneene.

Astfel, în cursul zilelor de 3 şi 4 decembrie 2019, ploile torenţiale şi furtunile pe alocuri puternice vor afecta în mare parte zona mediteraneeană peninsulară a Regatului Spaniei, Insulele Baleare şi Melilla. Cele mai mari acumulări de precipitaţii se aşteaptă în zona de litoral a Regiunii Murcia, precum şi în estul Provinciei Almeria, cu valori ce pot depăşi 100 mm în 12 ore. Zonele mai afectate vor fi Comunitatea Valenciană, Catalunia şi zona Balearelor.

„Vântul va înregistra rafale puternice, care în zona de litoral vor putea atinge o viteză de 100 km/h, iar pe mare vor atinge nivelul 7 sau 8 Beaufort, cu valuri de peste 4 m. O îmbunătăţire a vremii se aşteaptă începând de joi, 5 decembrie 2019”, a precizat MAE.

În acest caz, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34917344004 şi ale Consulatului României la Almeria: +34950625963; +34950624769, +34950172725,  apelurile fiind redirecţionate  către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Madrid: +34649656032 şi al Consulatului României la Almeria: +34682733408.

Tot marţi, MAE a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Federaţia Asociaţiilor Agricole din regiunea Larissa a anunţat organizarea unor ample mişcări de protest, inclusiv blocarea cu tractoare şi utilaje agricole a intersecţiilor drumurilor naţionale dintre Atena şi Salonic, Platykampos şi Farsala pentru ziua de 4 decembrie 2019.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 şi al oficiului consular de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Atena: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076”, a precizat MAE.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare