MAE: Atenţionare de călătorie pentru Muntenegru – Restricţii de circulaţie

Ministerul Afacerilor Externe informează joi cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că autorităţile locale au instituit o serie de restricţii de circulaţie din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi desfăşurarea lucrărilor de construcţie/reabilitare pe unele porţiuni ale infrastructurii rutiere.

De asemenea, intensificarea fenomenelor meteorologice din ultima perioadă impun conducătorilor auto o conduită atentă, adaptată condiţiilor meteo, stării carosabilului şi semnalizărilor rutiere, după cum urmează:

– pe magistrala Podgorica-Kolasin, localitatea Lugovi şi magistrala Kolasin-Mojkovac localitatea Sirogoste, circulaţia rutieră este oprită pentru toate tipurile de autovehicule din cauza condiţiilor meteo;

– pe drumul Mojkovac-Djurdjevica Tara, circulaţia rutieră este oprită pentru toate tipurile de autovehicule din cauza căderilor de pietre;

– pe magistrala M-6 porţiunea Trubjela-Vilusi, circulaţia este oprită pentru toate tipurile de autovehicule în intervalul orar 09:00 – 12:00, respectiv 14:00 – 16:00; în afara acestui orar, circulaţia se desfăşoară, alternativ, pe o singură bandă;

– până la data de 18 noiembrie 2019, pe drumul regional R3 porţiunea Pljevlja – Metaljka, circulaţia este oprită pentru toate tipurile de autovehicule în intervalul orar 09:00 – 11:00, respectiv 13:00 – 15:00;

– până la data de 15 noiembrie 2019, pe drumul regional R-20  Berane-Petnjica, porţiunea Budimlja-Groc, circulaţia este oprită pentru toate tipurile de autovehicule, în intervalul orar 09:00 – 14:00;

– până la data de 1 decembrie 2019, pe drumul regional Krstac-Ivanova Korita, porţiunea Medjuvrsje-Ivanova Korita, circulaţia este oprită pentru toate tipurile de autovehicule în intervalul orar 09:00 – 11:00, respectiv 15:00 – 17:00; în afara acestui orar, circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă;

– pe drumul regional Berane-Kolasin, porţiunea Lubnice-Jelovica, circulaţia este oprită pentru toate tipurile de autovehicule în intervalul orar 09:00 – 12:00, respectiv 14:00 – 17:00; în perioada 7 noiembrie – 6 decembrie 2019, circulaţia este oprită pentru toate tipurile de autovehicule;

– circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă pe:  magistrala M-18 Pluzine-Scepan Polje, localitatea  Brana He Piva, magistrala M-2 Podgorica-Kolasin, drumul regional R-23 Cerovice-Rogami porţiunea Rogami-Spuz;

– pe drumul Dinosa – Cijevna Zatrijebacka, circulaţia este oprită pentru toate tipurile de autovehicule în intervalul orar 12:30 – 15:30

Informaţii suplimentare pot fi obţinute, permanent, 24 ore / 7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon +38219807, +38220234999 şi +38263239987.

Cetăţenii români, afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgoriţa: +38220618041, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Podgoriţa: +38269871760.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.podgorica.mae.ro şi  www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare