MAE – Circulaţie feroviară, transport public şi zboruri perturbate de 1 mai de greva generală în Franţa

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că luni, este prevăzută o grevă generală, context în care vor fi perturbări ale circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar), potrivit News.ro. 

 

Detalii privind circulaţia trenurilor pot fi consultate pe site-urile: https://www.sncf.com/frhttps://www.sncf-connect.com/train/greve,

https://www.thalys.com/fr/fr/info-trafic/34482,  https://www.eurostar.com/fr-fr/voyage/info-trafic/perturbations.

De asemenea, transportul public urban va fi perturbat din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstraţiilor planificate în oraşe. Se recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum şi site-ul RATP (https://www.ratp.fr/), pentru detalii privind circulaţia din regiunea pariziană.

Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle şi Orly) au anunţat că se vor alătura apelului la greve, ceea ce ar putea duce la perturbări ale zborurilor. Pasagerii vor fi anunţaţi în legătură cu eventuale anulări/întârzieri ale curselor aeriene prin SMS. Detalii privind zborurile sunt disponibile pe site-urile: https://www.parisaeroport.fr/ şi https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols/compagnies-aeriennes.

 

Sindicatul Naţional al Personalului Navigant Comercial (SNPNC-FO) a prevăzut o mişcare socială care priveşte însoţitorii de bord ai companiei aeriene Vueling, ceea ce va crea perturbări ale programului zborurilor. Totodată, pentru perioada 2 – 3 mai 2023, Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) a solicitat companiilor aeriene să renunţe la 33% din programul de zbor la Aeroportul Paris-Orly, ca urmare a grevei controlorilor aerieni.

Este posibilă prelungirea grevei şi după această dată, în anumite sectoare, inclusiv în transportul public.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

• Consulatul General al României la Paris: +33680713729;

• Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;

• Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;

• Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://paris.mae.rohttp://lyon.mae.rohttp://marsilia.mae.rohttp://strasbourg.mae.ro,  www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare