MAE comemorează un an de la atacurile Hamas împotriva Israelului şi face apel la încheierea unui acord de încetare a focului.
Comemorăm astăzi, 7 octombrie 2024, un an de la atacul terorist al Hamas împotriva Statului Israel, soldat cu mai mult de 1100 de victime în rândul civililor și mai mult de 250 de persoane răpite și ținute captive în Fâșia Gaza.
365 de zile în care România nu a încetat să pledeze pentru eliberarea imediată și fără precondiții a acestora, reiterând constant necesitatea protecției civililor chiar și în contexte de criză. Printre aceștia se află și persoane cu dublă cetățenie româno-israeliană sau de origine română, a căror siguranță a fost și va rămâne o prioritate pentru țara noastră.
Amintim că, încă de la începutul crizei, România a fost solidară cu Statul Israel, condamnând la cele mai înalte niveluri și în cadrul tuturor forurilor internaționale atacurile teroriste fără precedent ale Hamas împotriva Statului Israel, subliniind în egală măsură necesitatea încetării ciclului violențelor și încheierea imediată a unui acord de încetare a focului care să conducă atât la eliberarea ostaticilor, cât și la asigurarea unui flux continuu, sigur și neobstrucționat de ajutoare umanitare în Fâșia Gaza.