MAE, despre răpirea unor navigatori: A fost convocată, în regim de urgenţă, Celula de criză

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează, referitor la răpirea unor navigatori în largul Republicii Togo, că a fost convocată, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională pentru a iniţia demersurile necesare pentru verificarea situaţiei, confirmarea informaţiilor referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor răpite.

„Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, a fost deja convocată, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională în vederea iniţierii demersurilor necesare pentru verificarea situaţiei, confirmarea informaţiilor referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor răpite şi întreprinderea acţiunilor specifice în astfel de cazuri”, a transmis, luni seară, Ministerul Afacerilor Externe, privind incidentul produs, duminică, în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos şi care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care şi un cetăţean român.

Reprezentanţii MAE afirmă că menţin legătura atât cu armatorul/angajatorul cetăţeanului român, cât şi cu Sindicatul Liber al Navigatorilor pentru alte informaţii relevante în acest context.

„Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia”, adaugă MAE.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), patru navigatori au fost răpiţi în ultimul atac de piraterie din Golful Guineei care a implicat un tanc petrolier.

„Atacul tancului Agisilaos înregistrat în Insulele Marshall a fost raportat pe 29 noiembrie 2020, în timp ce acesta se afla la cinci mile marine de la marginea de vest a Golfului Guineei şi la 22 de mile marine la vest de Togo. Echipajul navei a încercat să evite îmbarcarea prin manevre evazive, dar nu a avut succes. Petrolierul ar fi avut la bord 23 de membri în echipaj înainte de incident, inclusiv cetăţeni ruşi, români şi filipinezi”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Conform reprezentanţilor acestora, printre navigatorii răpiţi se află şi un român.

Nava se află acum în siguranţă cu restul echipajului la bord, iar autorităţile au fost notificate de acest incident, potrivit sursei citate.

SLN a precizat că acesta este cel de-al 24-lea incident de răpire confirmat în apele Golfului Guineei în 2020, cu 122 de echipaje răpite de pe nave, arată datele din Dryad. Atacul este raportat în spatele unui şir de răpiri reuşite în zonă în ultima lună.

Sindicatul Liber al Navigatorilor consideră că zona Golfului Guineei trebuie securizată cât mai urgent.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare