MAE organizează – Reuniunea Anuală a Diplomației Române, ediția 2019

În perioada 26-29 august 2019 va avea loc Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR), tema ediției fiind ”Diplomaţia României: repere şi noi perspective”, a anunțat printr-un comunicat de presă remis ecopolitic.ro, Ministerul Afacerilor Externe.

Conform aceleiași surse, evenimentul, organizat, conform tradiției, în preajma Zilei Diplomației Române, sărbătorită la data de 1 septembrie, îi reuneşte pe şefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ale României din străinătate.

”Este principalul moment prin care se onorează, în spaţiul public, contribuţia pe care diplomaţia română o aduce la dezvoltarea şi promovarea intereselor României peste hotare.”, s-a precizat în comunicat.

”RADR 2019 oferă prilejul realizării unei evaluări a activităţii Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, dar şi analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă faţă în viitor ca urmare a evoluţiilor globale, transatlantice, europene şi regionale. Dezbaterile vizează, în egală măsură, identificarea oportunităţilor actuale sau emergente care trebuie valorificate, precum şi stabilirea principalelor direcţii de acţiune ale Ministerului Afacerilor Externe şi ale serviciului său diplomatic, pe termen scurt şi mediu.”, s-a mai transmis în comunicatul MAE.

Sursa: MAE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare