MAE: Peste 200 de români care lucrează la un abator din Germania – infectaţi cu COVID-19

Aproximativ 300 de persoane care lucrează la un abator din Germania sunt infectate cu COVID – 19, dintre aceştia 200 fiind români, a informat marţi Ministerul Afacerilor Externe.

Cu privire la cetăţenii români, lucrători în cadrul unui abator din Birkenfeld, de lângă oraşul Pforzheim (landul Badden-Wurttemberg), Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berlin şi Consulatul General al României la Stuttgart s-au autosesizat şi au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile germane pentru verificarea situaţiei acestora. În acest context, Ambasada României la Berlin a contactat atât Ministerul Agriculturii cât şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar la nivel local, prin intermediul Consulatului general al României la Stuttgart, au fost sesizaţi Premierul landului şi primarul localităţii în care se află abatorul. Din informaţiile comunicate de către autorităţile germane, din totalul de 700 de angajaţi ai unităţii respective, aprox. 500 sunt lucrători români. Aceştia nu sunt lucrători sezonieri, ci sunt angajaţi ai unor companii subcontractate de către abatorul german”, a precizat un comunicat de presă al MAE.

Cu privire la informaţia conform căreia o parte din lucrătorii români ar fi confirmaţi pentru infecţia cu COVID-19, autorităţile germane au indicat că 300 de angajaţi ai abatorului sunt confirmaţi ca fiind infectaţi cu virusul COVID-19 şi au fost introduşi în carantină, a precizat MAE.

De asemenea, la acest moment nu există date concrete cu privire la cetăţenia persoanelor infectate, însă majoritatea acestora (peste 200) sunt cetăţeni români. MAE precizează că, în conformitate cu datele comunicate de autorităţile germane, dintre cei contaminaţi, majoritatea sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare. Doar cinci persoane au necesitat tratament în regim de spitalizare, două dintre acestea fiind între timp externate. Într-un singur caz, la una din cele 2 persoane deja externate, s-a impus ventilarea mecanică. MAE menţionează că până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin şi la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români menţionaţi”, a arătat MAE.

MAE reiterează că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate tratează cu prioritate orice solicitare de sprijin din partea cetăţenilor români şi întreprind demersuri pentru soluţionarea fiecărei situaţii, în măsura posibilului, în contextul limitărilor impuse de pandemia de COVID-19.

De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în străinătate şi se confruntă cu situaţii dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat.

Cetăţenii români care se află în Republica Federală Germania şi care au nevoie de asistenţă consulară pot contacta:

– Ambasada României la Berlin la următoarele numere de telefon: + 49 30 21239555; +49 30 21239514; +49 30 21239516; +49 160 157 9938 (telefon de urgenţă);

– sau unul dintre oficiile consulare ale României din Germania:

* Consulatul General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254; +49 (0)1735757585 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Munchen: 0049 (0)1631927011; 0049 (0)1602087789;

* Consulatul general al României la Stuttgart: (00 49) (0) 711 664 86 11; (00 49) (0) 711 664 86 12; (00 49) (0) 711 664 86 13; (00 49) (0) 711 664 86 14; (00 49) (0) 711 664 86 15, (0049) (0) 1716813450 (telefon de urgenţă).

MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, iar, în cazul deplasării în scopul desfăşurării de activităţi profesionale, să consulte inclusiv informaţiile publicate pe paginile de internet ale misiunii diplomatice şi/sau ale oficiilor consulare din statul de destinaţie şi să acorde atenţie sporită prevederilor contractelor de muncă ce ar urma să fie încheiate, în special în condiţiile specifice impuse de actuala criză COVID-19.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare