MAE: Reprezentanții Consulatului General al României la Dubai, în legătură permanentă cu cetățenii români blocați pe aeroportul din Dubai

În continuarea informațiilor cu privire la situația cetățenilor români afectați de fenomenele meteorologice extreme din Emiratele Arabe Unite, Ministerul Afacerilor Externe informează că reprezentanții Consulatului General al României la Dubai sunt în legătură permanentă cu cetățenii români care au semnalat dificultăți în reprogramarea zborurilor de pe aeroportul din Dubai.

Unul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai, a revenit în țară, prin intermediul unei curse care a operat din Abu Dhabi. Compania aeriană a asigurat deplasarea cetățenilor români din Dubai la Abu Dhabi.

Cel de-al doilea grup de cetățeni români a fost sprijinit de catre agenția de turism în vederea cazării până la identificarea unei soluții pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene, după reluarea acestora.

De asemenea, un al treilea grup de cetățeni români care a solicitat sprijin consular Consulatului General al României la Dubai a fost sprijinit în vederea cazării până la revenirea acestora pe teritoriul României.

De asemenea, reprezentanții Consulatului General la Dubai, în coordonare cu Centrala MAE, au în atenție situațiile individuale ale cetățenilor români aflați în aeroportul Dubai și intervin în continuare pentru identificarea de soluții pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene. Consulatul General va continua să ofere asistență cetățenilor români până la revenirea acestora pe teritoriul României.

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de reprezentanții aeroportului și ai companiilor aeriene, cursele aeriene ar urma să fie reluate parcursul acestei zile.

MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a acorda atenție și de a respecta instrucțiunile autorităților emirateze pentru evitarea eventualelor riscuri generate de situația cu caracter excepțional existentă pe plan local. Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile emirateze, este preconizată o ameliorare a stării vremii, în continuare fiind întreprinse demersuri pentru reoperaționalizarea pistelor Aeroportului Internațional Dubai.

Consulatul General al României la Dubai menține dialogul cu autoritățile emirateze și cu cetățenii români, acordând asistență consulară, conform competențelor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Dubai: + 971 4 3492970, + 971 4 3492972, + 971 4 3492973, +971 4 3492974, +971 4 3856771, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: +971 50 937 4516.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare