MAE român, în fața ambasadorilor statelor UE: E importantă coordonarea pentru gestionarea pandemiei

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat, joi, la un dejun de lucru cu ambasadorii statelor UE la Bucureşti, importanţa coordonării în continuare privind gestionarea pandemiei de COVID-19 şi a efectelor acesteia, potrivit Agerpres.

Potrivit MAE, reuniunea, organizată de Ambasada Sloveniei la Bucureşti în contextul deţinerii de către această ţară a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, a prilejuit un schimb de opinii privind principalele teme de pe agenda europeană şi internaţională. Au fost abordate în mod deosebit aspecte privind gestionarea pandemiei de COVID-19, Conferinţa privind viitorul Europei, extinderea UE şi relaţiile externe, cu accent pe Parteneriatul Estic, Republica Moldova şi relaţia transatlantică, a informat un comunicat de presă al MAE.

„Ministrul Afacerilor Externe a subliniat importanţa coordonării în continuare a statelor membre UE pentru a gestiona pandemia de COVID-19 şi efectele acesteia. A reiterat angajamentul României pentru o Uniune mai rezilientă şi mai unită, mai ales în faţa crizelor. A adresat mulţumiri statelor membre UE care au răspuns pozitiv apelului României de sprijin pentru gestionarea efectelor pandemiei”, a precizat MAE.

Cu referire la Conferinţa privind viitorul Europei, Bogdan Aurescu a evidenţiat relevanţa acestui proces, care implică cetăţenii, inclusiv cetăţenii români, în conturarea direcţiilor de dezvoltare a proiectului european. Totodată, el a subliniat că România are o abordare pragmatică, susţinând rezultate tangibile pentru cetăţeni şi a evidenţiat necesitatea unei participări cât mai active din partea acestora.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare