MAE: România sprijină financiar întărirea rezilienţei şi capabilităţilor Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei şi Iordaniei

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, sâmbătă, acordarea unor contribuţii voluntare ale României la fondurile NATO dedicate întăririi rezilienţei şi capacităţii de apărare ale Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei şi Regatului Haşemit al Iordaniei, în valoare totală de până la 1.400.000 dolari.

”În acest scop, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis către Secretarul general NATO şi omologii săi din statele menţionate scrisori de informare asupra deciziei care a fost luată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1175/2022, care a stabilit redirecţionarea unor fonduri alocate anterior pentru programul NATO de sprijin pentru armata naţională afgană, rămase neutilizate”, a transmis, sâmbătă, MInisterul Afacerilor Externe.

România va contribui la consolidarea rezilienţei şi capacităţii de apărare ale Ucrainei, prin acordarea a până la 400.000 dolari pentru Fondul voluntar privind Pachetul de Asistenţă Cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund).

Pentru Republica Moldova se vor oferi până la 600.000 dolari pentru Fondul voluntar de consolidare a capacităţii de apărare a Republicii Moldova (Moldova Defense Capacity Building Trust Fund), iar pentru Georgia până la 300.000 dolari pentru Fondul voluntar de consolidare a capacităţii de apărare a Georgiei (Georgia – Defense Capacity Building Trust Fund).

Acestea sunt ”ţări dintre cele mai afectate de efectele invaziei ruse în Ucraina”, transmite MAE.

”Contribuţia voluntară la Fondul voluntar de consolidare a capacităţii de apărare a Regatului Haşemit al Iordaniei (Jordan – Defense Capacity Building Trust Fund) va fi de până la 100.000 dolari. Decizia corespunde priorităţilor de politică externă şi de securitate ale României şi contribuie la creşterea profilului ţării noastre în cadrul NATO, precum şi la îndeplinirea obiectivelor de consolidare a securităţii şi stabilităţii în proximitatea Flancului Estic, în special în regiunea Mării Negre”, a mai transmis MAE.

Potrivit MAE, decizia reconfirmă rolul activ al României de promotor al politicii de parteneriate a NATO, prin sprijinirea partenerilor din Vecinătatea Estică, dar şi de întărire a legăturilor Alianţei cu Vecinătatea Sudică”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare