Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută adoptarea, la 12 octombrie 2022, de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (AG ONU), reunită în sesiune extraordinară de urgență (a 11-a sesiune specială de urgență, reluată), a rezoluției de condamnare a anexării ilegale de către Rusia a unor teritorii ucrainene, intitulată „Integritatea teritorială a Ucrainei – apărarea principiilor Cartei ONU”.
Adoptarea rezoluției a fost posibilă prin voturile favorabile ale unei largi majorități, de 143 state membre ale ONU, inclusiv România. Este cele mai mare număr de voturi obținut de la începutul războiului ilegal de agresiune împotriva Ucrainei în favoarea unei rezoluții a AG ONU pe acest subiect. „Acest rezultat arată cu claritate gradul foarte ridicat de izolare internațională a Rusiei, dar și hotărârea comunității internaționale de a apăra ordinea internațională bazată pe reguli și dreptul internațional” , a declarat ministrul Bogdan Aurescu.
Rezoluția a fost inițiată de Ucraina și Albania, ca urmare a respingerii de către Federația Rusă a unei rezoluții similare în Consiliul de Securitate, la 30 septembrie 2022. Textul a fost co-sponsorizat de România, alături de alte 75 de state membre ONU.
Totodată, împotriva rezoluției au votat doar 5 state membre ONU – Federația Rusă, Belarus, Coreea de Nord, Nicaragua și Siria.
Având în vedere gravitatea acțiunilor Federației Ruse, precum și importanța temei integrității teritoriale pentru statele ONU, adoptarea acestei rezoluții cu o largă majoritate transmite un semnal foarte clar asupra faptului că, prin decizia anexării ilegale a unor teritorii aparținând Ucrainei, Federația Rusă a încălcat de o manieră flagrantă principiile de bază ale dreptului internațional, inclusiv prevederile Cartei ONU.
Rezoluția solicită statelor membre ONU să nu recunoască niciun fel de modificare în statutul regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporizhzhia şi Herson și cere Federației Ruse revocarea deciziei anexării ilegale a unor teritorii ucrainene, precum și retragerea imediată, completă și necondiționată a forțele miliare de pe teritoriul Ucrainei.
De asemenea, prin adoptarea acestei rezoluții este reafirmată susținerea largii majorități a statelor membre ONU pentru suveranitatea, unitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în granițele recunoscute internațional, inclusiv apele sale teritoriale. Rezoluția condamnă așa-zisele „referendumuri” organizate de Federația Rusă în regiuni aflate în interiorul granițelor recunoscute ale Ucrainei și declară invaliditatea acestora, în temeiul dreptului internațional. Acțiunile Federației Ruse se bazează pe folosirea ilegală a forței și reprezintă încălcări grave ale celor mai importante principii și norme de drept internațional, consacrate, în special, prin prevederile Cartei ONU.
Adoptată la puțin timp după recentele atacuri armate lansate de Federația Rusă împotriva populației civile din Ucraina, rezoluția cheamă, totodată, statele membre ONU și alte organizații internaționale să sprijine eforturile de dezescaladare a situației actuale.
România a condamnat în termenii cei mai fermi semnarea așa-ziselor „acorduri de intrare în componența Federației Ruse” a unor regiuni ucrainene aflate sub ocupația ilegală a trupelor ruse, ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Aceste acțiuni nu pot produce niciun fel de efect din punct de vedere al dreptului internațional, iar România nu recunoaște validitatea acestora, în special în ceea ce privește operarea vreunei modificări în privința apartenenței teritoriale a regiunilor ucrainene vizate la Ucraina.