În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană – Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor transmise de către autoritățile spaniole, o persoană aflată pe lista cetățenilor români semnalați dispăruți a fost identificată ca fiind decedată.
Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiei îndoliate.
MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana și al Ambasadei României la Madrid verifică informațiile cu privire la ceilalți cetățeni români semnalați ca fiind dispăruți.
Consulatul României la Castellón de la Plana rămâne pregătit să acorde asistență consulară în funcție de solicitări.
Ambasada României la Madrid și oficiul consular de la Castellón de la Plana mențin un contact permanent cu autoritățile spaniole și cu cetățenii români care au semnalat persoanele dispărute.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.