MAE: Un român, rănit prin împușcare în localitatea grecească Polygiros

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General la Salonic, a fost notificat telefonic, în data de 2 august, cu privire la spitalizarea unui cetățean român în localitatea Polygiros, ca urmare a unui incident soldat cu rănirea prin împușcare a acestuia, și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea și situația persoanei în cauză.

Potrivit informațiilor obținute de Consulatul General al României la Salonic, cetățeanul român a fost supus unor intervenții medicale specifice într-o unitate medicală din zonă, iar o anchetă cu privire la circumstanțele producerii incidentului este în desfășurare.

Totodată, MAE precizează că reprezentantul Consulatului General al României la Salonic a pus la dispoziția familiei victimei datele de contact ale unui un avocat vorbitor de limba română și a solicitat poliției rapoartele detaliate privind împrejurările incidentului.

Consulatul General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile locale, cu unitatea medicală și cu familia persoanei în cauză și acordă asistență consulară în vederea repatrierii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare