MAE va continua dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis joi că va continua dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.

Totodată, o echipă consulară mobilă a Celulei de Criză, dotată cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare, rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah, spre Egipt, pentru a oferi asistenţă consulară în continuare, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Ministerul precizează că, miercuri seară, 93 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în România.

„În urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 93 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora evacuaţi din Fâşia Gaza au fost transportaţi în România cu o cursă specială operată de compania TAROM, respectiv cu o aeronavă C-130 Hercules aparţinând Forţelor Aeriene Române. De asemenea, prin intermediul celor două zboruri au fost aduşi şi 36 de cetăţeni ai Republicii Moldova, evacuaţi din Fâşia Gaza de către misiunea diplomatică a acestui stat”, a anunţat MAE.

Cei 93 de cetăţeni români şi membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul serii zilei de 7 noiembrie, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în Egipt şi însoţiţi până la Cairo de către o echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE, respectiv îmbarcaţi spre România.

MAE a primit, recent, „un număr important de alte solicitări de evacuare” din partea cetăţenilor români din Gaza, în contextul în care situaţia din regiune este „extrem de dificilă, volatilă” a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

„Situaţia cetăţenilor români din Fâşia Gaza a fost şi rămâne o preocupare prioritară pentru autorităţile române, la cel mai înalt nivel (…) Obiectivul nostru prioritar este ca românii şi membrii lor de familie, care doresc să părăsească Fâşia Gaza, să reuşească să facă acest lucru în condiţii de siguranţă”, a arătat şefa diplomaţiei române.

La bordul aeronavei TAROM s-au aflat premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, care s-au întâlnit la Cairo cu persoanele evacuate.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare